Oferte locuri de munca top

Au fost depuse ofertele pentru realizarea unui pasaj rutier in Baia Mare

Cu cinci zile înainte de data limită de depunere au fost depuse 4 oferte la licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări la Pasajul suprateran de la Italsofa din municipiul Baia Mare.

Comisia de evaluare a început verificarea documentațiilor la scurt timp după închiderea licitației, astfel încât, în cel mai scurt timp, firma câștigătoare să fie desemnată.

Cele patru asocieri de operatori economici care au depus oferte sunt:

* Conrep (lider), Proiect-Construct Regiunea Transilvania, Dimex-2000 Company, Scandiuzzi Steel Constructions SPA;

* Freyrom (lider), Construcții Erbasu, Costin și Vlad Birou de Proiectare S.R.L., Procons Group;

* Drum Inserv (lider), Infra Expert, Cadsil S.R.L.;

* Antrepriza de Reparatii și Lucrări A R L Cluj (lider), Strabag.

Valoarea estimată a proiectului este de 78 milioane lei, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Național de Redresare și Reziliență – PNRR, prin parteneriatul dintre Consiliul Județean Maramureș – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – Primăria Baia Mare.

Pasajul suprateran de la Italsofa va avea o lungime de 680 metri, 13,6 metri lățime, trotuare de 2,5 metri fiecare, iar durata de execuție a pasajului este de 12 luni de la atribuirea contractului.

Dintre cele doua loturi ale unui mare contract numai unul a primit oferte

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a transmis: ”Acest pasaj va fi un important punct de legătură între municipiul Baia Mare și viitoarea centură ocolitoare a orașului.”

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie  2023

Sus