Urare Craciun 2024

Athletic Park Bacau va intra in licitatie

Licitația pentru realizarea complexului sportiv Athletic Park Bacău va fi lansată.

„După un an şi jumătate de circuit administrativ anevoios, plin de nedorite şi nejustificate obstacole birocratice, timp în care proiectul Athletic Park a parcurs procedurile de avizare, autorizare şi aprobare în Consiliul Județean şi Consiliul Local, urmează să scoatem la licitație execuția lucrărilor la acest obiectiv de investiții aproape integral finanțat de CJ şi aşteptat de întreaga comunitate băcăuană” a declarat președintele Consiliului Județean Bacău, Valentin Ivancea.

Edilii au fost inspirați de Athletic Exploratorium din Odense (Danemarca) şi și-au propus să construiască în municipiul Bacău un complex sportiv cel puțin de acelaşi nivel.

”Nu pot să nu evoc aici amabilitatea arhitectului danez Flemming Overgaard, creatorul Athletic Exploratorium, care – cu îngăduință şi deschidere – a acceptat să se implice în proiectul de la Bacău, participând la dezbaterile publice pe care le-am organizat şi care au condus la forma finală a Athletic Park”, a mai spus președintele CJ Bacău.

Complexul va fi construit pe terenul de patru hectare situat în strada Gen. Guşe nr. 2.

În cadrul acestuia vor fi realizate: pistă de atletism de 400 m; pistă de alergare pe deal de 309 m; bol centrifugal pentru alergare pistă de pumptrack.

De asemenea, va fi realizată o clădire multifuncțională: vestiare, zona alimentație publică / cafenea, spații depozitare, cameră tehnică, grupuri sanitare.

Viitoare unitate medicala privata, intr-un municipiu

Proiectul prevede și un traseu cu obstacole: buturugi pentru echilibristică, pod cu frânghii, frânghii echilibristică, pădure din prăjini, bare echilibristice zig-zag, fereastra și scară din frânghii, rampe, tiroliană.

Vor mai fi realizate: un lac de agrement, zonă aruncarea ciocanului / greutății și parcare.

Primăria Bacău nu a reuşit să construiască pe acel teren noua sală polivalentă, lăsând în urmă o groapă insalubră care oricând poate constitui un risc pentru cetățeni.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2023

Sus