Oferte locuri de munca top

Aplicarea TVA 5% pentru valoarea de maxim 140.000 euro a dus la alinierea preturilor la acest nou plafon

Daniel Tudor, CEO The Concept Real Estate din București

Creșteri de prețuri au fost înregistrate anul acesta, în special, pentru studiouri și apartamente cu două camere, ne-au transmis reprezentații agenției imobiliare The Concept Real Estate din București.

 

 

 

Ridicarea plafonului la 140.000 euro pentru care se aplică TVA 5% a eliminat vechiul plafon la care se aliniaseră majoritatea ofertelor, astfel că am asistat la o creștere rapidă a prețurilor în primele două luni ale anului.

De asemenea, am remarcat creșteri ale prețurilor și pentru apartamentele cu trei camere aflate sub noul plafon de 140.000 euro, în funcție de cât de apropiate au fost de acesta ca preț la finalul anului anterior.

Scăderi nu s-au înregistrat sau au fost doar promoții punctuale (de exemplu cu ocazia târgurilor imobiliare).

Cel mai des, discounturi se oferă pentru avansuri mai mari și, în special, în faze mai incipiente ale construcției. Punctual, cu anumite ocazii, pot exista promoții.

Diferența între prețul solicitat și cel efectiv de încheiere a tranzacției depinde de mărimea avansului și de stadiul în care se află construcția. Acest ecart poate varia de la câteva procente până la 10-12%.

Prețul mediu de vânzare al apartamentelor din București depășește 1.700 euro pe metru pătrat util plus TVA. Este mai mic decât în Cluj (2.000 euro/mp plus TVA), dar mai mare decât în Brașov și Iași, unde este în jur de 1.400 euro/mp plus TVA.

În functie de strategia dezvoltatorului, vânzarea poate începe chiar înainte de obținerea autorizației de construire cu oferte Early Stage. Funcționează în principal pentru locațiile excelente sau pentru proiectele ce vin cu avantaje competitive semnificative (de ex.: echipări NZEB importante cum sunt pompele de căldură, panouri fotovoltaice etc.).

Cel mai des vânzarea demarează însă odată cu începerea sau finalizarea radierului, cu o sesiune de Pre-Sales (pre-vânzări) cu prețuri mai bune decât media zonei. Momentul este prielnic pentru cumpărătorii care caută compartimentări, orientări sau perspective diverse din care pot alege sau pentru investitorii care vor să închidă tranzacții cu randamente bune.

O parte minoritară dintre dezvoltatori lansează vânzările mai târziu fie după finalizarea structurii, fie chiar după finalizarea fațadei.

Anul trecut, la nivel național, 56.66% dintre achiziții au fost realizate fără credit, pondere ușor mai scăzută în Bucuresti, 48,75% conform datelor ANCPI.

În functie de stadiul construcției și de necesarul de cash sau de prevânzări al dezvoltatorului, plata cash 100% în avans de către clienții cumpărători le poate aduce discounturi de până la 10-12%.

 

Sus