Oferte locuri de munca top

“Apele Române” realizează 23 de centre de intervenție rapidă

Prut_near_HoverlaPeste 60 de milioane lei vor fi investite de Administrația Națională „Apele Române” pentru implementarea unui sistem informaţional pentru managementul integrat al apelor, iar aceasta este doar prima etapă a proiectului.

Lucrările de infrastructură propuse, echipamentele și dotările, vor fi instalate în puncte distincte pe întreg teritoriul românesc, în toate cele 11 Bazine Hidrografice: Someș-Tisa, Crișuri, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș – Vedea, Buzău – Ialomița, Siret, Prut – Bârlad și Dobrogea – Litoral.

Noile dotări vor duce la suplimentarea datelor furnizate din teren şi la creşterea acurateţii acestora.

Până în acest moment, au fost montate 23 de sisteme de supraveghere  la baraje, din cele 89 prevăzute.

De asemenea, în cadrul proiectului s-a estimat că sunt necesare 23 de centre de interventie rapidă, la nivel național, specializate în prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor. Aceste centre vor dispune de echipe operative, ce vor lucra non-stop și care vor avea la dispoziție echipamente și dotări specifice acestor intervenții. În momentul de față sunt în curs de finalizare 13 CIR-uri (centre de intervenție rapidă) care vor fi finalizate până la sfârșitul lunii aprilie 2015, se lucrează la fundațiile altor şase CIR-uri iar la două dintre ele se montează structura metalică.

Proiectul are o valoare de 63 milioane de euro, din care 85% sunt fonduri europene, iar restul de 15% este cofinanțat de la bugetul de stat.

Durata de implementare a proiectului este de 12 luni.

Sus