Pentru reamenajarea zonei Pasajului Revoluției, din municipiul Bacău, primăria a lansat un apel de idei.
Apelul este dedicat elevilor, studenților, artiștilor, arhitecților, antreprenorilor și cetățenilor interesați de dezvoltarea armonioasă, modernă și sustenabilă a spațiului public.
Ideea centrală reprezintă o temă de proiectare pentru reamenajarea Pasajului Revoluției din municipiul Bacău.
Întreaga zonă, de la pasaj către Biserica Catolică Sf. Petru și Paul va deveni pietonală.
Primarul Bacăului, Lucian Viziteu, a declarat: „Ne dorim un spațiu public, pietonal, funcțional, și în același timp estetic. Vrem să obținem o zonă atractivă pentru cetățeni și pentru cei mari și pentru cei mici, o zonă ce sperăm să devină un etalon în amenajarea spațiilor pietonale viitoare.”
Aleșii locali caută sprijinul spre identificarea celei mai bune teme de la care să pornească întocmirea documentației necesare inițierii serviciilor de proiectare. Alături de primăria municipiului Bacău se vor implica și artiști de la Zid Art, cu care vor corela creațiile lor cu ideea căutată.
Calendarul se desfășoară în felul următor, anume:
– 13–20.12 – perioada pentru transmis idei
– 21-22.12 – votul publicului pentru a alege cele mai populare idei
– 24.12 – anunțarea câștigătorului.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021