Șapte apartamente, având fiecare câte un loc de parcare, au fost cumpărate cu suma totală de peste 750.000 euro.
Acestea fac parte din ansamblul First Estate, dezvoltat în cartierul Pipera, lângă București.
Compania de tip holding din sectorul imobiliar Meta Estate Trust M a făcut achiziția accesând o linie de credit bancar și va vinde apartamentele și locurile de parcare, în următoarele luni.
Investiția se înscrie în linia strategică de business early stage.
Această categorie de investiții a Meta Estate Trust implică achiziția de locuințe în proiecte rezidențiale în faze incipiente ale construcției, cu exit înainte sau la finalizarea acestora.
Investiția a fost demarată la finalul anului 2022 și încheiată la începutul acestei săptămâni.
First Estate se diferențiază prin utilizarea de tehnologii verzi și economice pentru sistemul de încălzire. Este primul complex rezidențial de apartamente de vânzare din zonă care oferă încălzire gratuită pentru toate apartamentele.
Alte investiții Meta Estate Trust din linia de business early stage investments, care au livrat randamente ridicate anul acesta, de până la 30% pentru investitori sunt: Parcului 20 by Cordia și Mobexpert Homes Pipera.