Solplanet x AeroFix

Anularea in instanta a unei autorizatii de construire a fost obtinuta de Prefectul Bucurestiului

Tribunalul București a admis cererea de anulare a unei autorizații de construire, cerere formulată de către Prefectul Municipiului Bucureşti, Rareș Hopincă, împotriva Primarului General al Municipiului București.

Prefectul a atacat în instanță o autorizație emisă în anul 2020 de către Primarul Municipiului București.

Aceasta viza realizarea unei construcții în zona Ateneului Român, pe strada C.A. Rosetti nr. 3, sectorul 1.

Titluarul proiectului este firma de dezvoltare imobiliară North Lake SRL, controlată de investitorul israelian Avi Shloush.

Acesta a dezvoltat, prin firma Romfelt Real Estate, complexul Doamna Ghica Plaza situat pe strada Ziduri între Vii nr. 19.

Tribunalul a admis cererea Prefectului și a anulat Autorizaţia de Construire nr. 545/ 1881473/ 01.10.2020 emisă de către Primarul General al Municipiului Bucureşti.

În proces a fost citat și Inspectoratul de Stat în Construcții, dar Tribunalul a stabilit că această instituție nu are calitate procesuală.

Tribunalul a respins excepția tardivității şi excepţia prescripţiei formulării cererii invocate de pârâtul SC North Lake SRL, ca fiind neîntemeiată.

O noua parcare din Bucuresti a intrat in etapa de autorizare

Totodată, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului North Lake SRL de acordare a cheltuielilor de judecată.

Primarul General al Municipiului Bucureşti şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Dreptul de recurs este de 15 zile de la comunicare.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus