Oferte locuri de munca top

Anghel Saligny: propunere de modificare a programului

Respectarea condiției ca soluțiile tehnice adoptate pentru sistemele de alimentare cu apă și de canalizare să nu necesite intervenții asupra drumurilor finanțate în cadrul Programului Național de Investiții Anghel Saligny ar putea fi asigurată prin lege

Aceasta dacă va fi aprobată o nouă propunere legislativă înaintată de parlamentari UDMR și PNL.

Propunerea vine în contextul în care sistemele de alimentare cu apă și de canalizare, realizate pe același amplasament cu obiectivele de investiții finanțate prin Programul Anghel Saligny nu beneficiază exclusiv de finanțare prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM), existând situații în care proiectele sunt sau urmează să fie derulate fie prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Administrația Fondului de Mediu, fie prin Compania Națională de Investiții.

Pentru proiectele care vizează realizarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă și/sau canalizare, finanțate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, beneficiarul este operatorul regional al serviciului de alimentare cu apă și/sau canalizare.

În cazul proiectelor finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Administrația Fondului de Mediu sau Compania Națională de Investiții, beneficiarul este Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT), reprezentată legal de primar. Astfel, declarațiile pe proprie răspundere vor fi emise, pentru fiecare program în parte, de către beneficiar (fie operator regional, fie reprezentant legal UAT).

Propunerea legislativă

Ordonanța de urgență nr. 105/2023 privind instituirea unor măsuri în derularea Programului național de dezvoltare locală și a Programului național de investiții „Anghel Saligny”, se modifica și se completează după cum urmează:

Articolul 5 se modificã și va avea următorul cuprins:

Art.5

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, se pot încheia contracte de finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny” pentru obiectivele de investiții din categoria prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobată cu modificãri și completări prin Legea nr. 183/2022, cu modificãrile ulterioare, care se află pe amplasamente din interiorul localităților, fără a fi necesară îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (6) și (7) din aceeași ordonanță de urgență, în situația în care sistemele de alimentare cu apă și/sau canalizare ce fac obiectul unor investiții situate pe același amplasament cu obiectivul de investiții sunt finanțate în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Administrația Fondului de Mediu sau prin Compania Națională de Investiții.

(2) În aplicarea prevederilor art.5 alin. (1), operatorul regional al serviciului de alimentare cu apă și/sau canalizare declară pe propria răspundere, sub sancțiunea prevăzută la art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, că soluția tehnica aplicată pentru sistemele finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare, nu implică intervenții asupra drumului finanțat în cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny”, iar pentru sistemele de alimentare cu apă și/sau canalizare ce fac obiectul unor investiții situate pe același amplasament cu obiectivul de investiții finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Administrația Fondului de Mediu sau prin Compania Națională de Investiții, beneficiarul va declara pe propria răspundere, sub sancțiunea prevăzută la art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare că soluția tehnică aplicată nu implica intervenții asupra drumului finanțat în cadrul Programului național de investiții „Anghel Saligny”.

(3) În aplicarea prevederilor de la articolul 5 alin (1) și alin (2), beneficiarul va declara pe propria răspundere, sub sancțiunea prevazută la art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, că nu se vor executa și deconta lucrări pentru obiectivele de investiții din categoria prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. c) din Ordonanță de urgenta a Guvernului nr. 95/2021, decât după emiterea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor care poate fi emis și pentru parte/părți din amplasamentul obiectivului de investiții conform prevederilor art. 9 alin. 10 din Ordinul 1333/2021 privind Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit, a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2024

Revista Arena Constructiilor aprilie 2024

Sus