Oferte locuri de munca top

Alukönigstahl susține standardul Nearly Zero Energy Buildings în construcții

Conform principiului NZEB (Nearly Zero Energy Buildings) clădirile nou-construite nu trebuie să consume energie, fapt obligatoriu prin legislația care a intrat în vigoare la începutul anului, cu toate că modul de aplicare al acestuia nu este complet reglementat la nivel legislativ. Reducerea pierderilor energetice a fost un obiectiv esențial în proiectele Alukonigstahl încă de acum zece ani, pe care l-a îndeplinit prin aplicarea principiilor de proiectare care optimizează o construcție din punct de vedere funcțional și energetic. Soluțiile în acest sens au inclus ferestre și uși foarte performante, sisteme de ventilație descentralizată cu recuperare de căldură și sisteme de umbrire.

În ceea ce privește prima categorie, ferestrele Schüco AWS 75.SI+ sunt folosite din ce în ce mai des în proiecte rezidențiale și sunt potrivite în aplicarea principiului NZEB deoarece au o izolare termică optimă – se pot realiza configurații până la nivelul unei case pasive. Mai mult decât atât, ferestrele pot fi echipate cu feronerie TipTronic SimplySmart și, prin conectare la senzori de CO2 și senzori de temperatură, se poate optimiza aportul de aer proaspăt și răcirea controlată a încăperii pe timpul nopții. Ușile de acces Schüco AD UP 90 completează soluțiile performante pentru anvelopa cladirilor asigurând izolare termică performantă și un nivel ridicat de etanșeitate la apă. În plus, variantele constructive cu  prag redus sau prag zero, asigură mai mult confort beneficiarilor. Ușile pot avea dimensiuni mari, sunt rezistente la trafic intens și pot fi echipate cu sisteme de control al accesului, care se pot integra în managementul centralizat al clădirii.

O soluție completă pentru eficiență energetică ridicată poate include și un sistem de ventilare descentralizată cu recuperare de căldură, cu senzori de umiditate și CO2, precum Schüco VentoTherm Twist. Printre avantajele acestuia se numără aportul individual de aer proaspăt în fiecare încăpere, funcționare silențioasă, pe baza de senzori, și un consum optimizat de energie. Nu în ultimul rând, sistemele de umbrire exterioară Warema sau Schüco ZIP Design Screen pentru ferestre sunt ideale pentru a reduce sarcina termică și consumul de energie pentru răcire pe timp de vară, obligatoriu pe fațadele însorite. De asemenea, sistemul de umbrire interioară Schüco Integralmaster reduce consumul de energie, are aport de lumină și oferă protecție la strălucire.

Certificarea Cradle-to-Cradle este o dovadă elocventă a sustenabilității produselor Schüco. Principiul C2C începe cu procesul de producție și cuprinde întregul ciclu al produsului, de la extracția și reciclarea materiilor prime, prelucrarea și durata de viață, până la reciclabilitatea construcției. În egală măsură, un alt beneficiu al reciclării aluminiului este consumul redus de energie. Cu alte cuvinte, prelucrarea resturilor de aluminiu necesită aproximativ 5% din cantitatea de energie necesară pentru producția de aluminiu primar, care poate fi utilizată fără restricții pentru profile noi.

„Se observă clar în ultimul timp preferința dezvoltatorilor de proiecte rezidențiale pentru utilizarea sistemelor pentru ferestre și uși cu eficiență energetică ridicată. Nu este vorba doar despre noul standard european NZEB sau despre cerințele specifice pentru obținerea certificărilor verzi LEED sau BREEAM, cât despre elemente de diferențiere pe care dezvoltatorii proiectelor premium încearcă să le aducă pe piață pentru cumpărătorii finali ai apartamentelor. Acest lucru se datorează faptului că obțin un grad mai ridicat de confort și economii considerabile la factura de încălzire,” declară Atilla Beer, Country Manager AluKönigstahl România și Moldova, care a comercializat anul acesta sisteme arhitecturale sustenabile pentru 150 de proiecte. Astfel, AluKönigstahl România a livrat în primele 10 luni din 2021 21000 mp de tâmplărie din aluminiu, din care 4000 mp uși glisante în diverse variante constructive, iar sistemele de ferestre cu coeficienți ridicați de eficiență energetică au reprezentat 25% din totalul sistemelor contractate.

În 2020, Alukönigstahl a aniversat un sfert de secol de activitate în România, perioadă în care a devenit un etalon de excelență și creativitate în industria sa. În cei 26 de ani de activitate din România, AluKönigstahl a asigurat cele mai eficace soluții tehnice şi a realizat peste 8.000 de proiecte şi construcții reprezentative, precum: Millo Office, Dacia One, U Center, Ana Tower, Globalworth Campus, Coresi Business Resort, SkyTower, GlobalworthTower, UBCIaşi, Cluj şi Timişoara, Asmita Towers, Luxuria Residence, Banat Art Living, Isho Living, Nordis Mamaia, Neo Mamaia, Wings Cluj. Nivelul de expertiză al companiei și atenția pentru eficiența soluțiilor și sistemelor pe care le propune, transformă Alukönigstahl într-un partener de încredere atât pentru investitori, cât și pentru arhitecții care doresc să implementeze soluții inovatoare pentru uși, ferestre sau pereți cortină.

Pentru mai multe informații, vă invităm să vizitaţi site-ul companiei:  www.alukoenigstahl.ro și paginile sale de Facebook, LinkedIn şi Instagram.

Sus