Oferte locuri de munca top

Albota Law Firm a asistat Atenor cu achizitia unui site cheie in bulevardul Expozitiei

Albotă Law Firm a asistat dezvoltatorul imobiliar belgian ATENOR cu aspectele legale legate de achiziția unui nou site de aproximativ 11.600 mp  situat în partea de Nord-Vest a Bucureștiului in zona Expoziției/Piata Presei Libere; site-ul va permite ATENOR să dezvolte un nou proiect de birouri de aproximativ 44.000 mp.

Oana Albotă, avocatul fondator al Albotă Law Firm a declarat:  ”Suntem mândri ca am asistat ATENOR cu această nouă achiziție. După Hermes Business Campus și Dacia One, acesta este al treilea proiect al ATENOR în România și al treilea în care lucrăm împreună. Este o mare satisfacție pentru noi să vedem creșterea business-ului lor în România și să lucrăm cu o echipă extrem de experimentată, puternică și profesionistă.”

Echipa de proiect condusă de Oana Albotă a inclus pe avocații Andreea Ciobanu și Bogdan Istov.

Înființată în mai 2014, Albotă Law Firm este specializată în consultanță juridica în domeniul imobiliar și construcții.

Expertiza Albotă Law Firm include structurarea tranzacțiilor imobiliare de la momentul achiziției imobilelor până la momentul exit-ului și asistența juridică în timpul tuturor etapelor unui proiect imobiliar: due diligence pentru achiziție, asistență pentru cumpărare, autorizare, finanțare, închiriere, vânzare.

Sus