Oferte locuri de munca top

Ajutor de stat pentru societati: finantare pentru facturile la energie, gaze naturale si combustibili

A fost propus să fie acordat ajutor de stat IMM-urilor pentru plata facturilor de gaze naturale, enegie electrică și combustibili.

Măsura vizează și întreprinderile sociale, întreprinderile familiale, persoanele fizice autorizate și întreprinderile individuale.

Propunerea legislativă a fost înaintată de mai mulți senatori și deputați PSD.

Susținerea financiară a IMM-urilor a căror activitate este afectată de creșterile de prețuri și tarife la energie, gaze naturale și combustibil ar consta atât într-un ajutor nerambursabil pentru acoperirea unei părți din cheltuielile suplimentare ocazionate de creșterile de prețuri și tarife, cât și/sau dintr-o alocare financiară nerambursabilă deductibilă din impozitul pe cifra de afaceri sau impozitul pe profit, astfel:

* ajutor nerambursabil de 50% din cheltuielile suplimentare;

* o alocare financiară nerambursabilă deductibilă din impozitul pe cifra de afaceri sau, după caz, din impozitul pe profit sau impozitul pe cifra de afaceri datorat anual de beneficiar, pe o perioadă de cel mult 3 ani, până la acoperirea a 50% din cheltuielile suplimentare eligibile.

Alocarea financiară nerambursabilă deductibilă ar putea fi solicitată și de IMM-urile care beneficiază sau au beneficiat de sprijin prin alte scheme de ajutor de stat.

Beneficiare ale măsurilor financiare de sprijin propuse ar fi IMM-urile ce îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

* sunt afectate de creșterile prețurilor la energie electrică, gaze naturale și combustibili;

* să nu aibe restanțe la plata contribuției angajaților către bugetul de pensii și bugetul de sănătate.

Susținerea financiară s-ar acorda pe o perioadă de 6 luni începând din luna în care se înregistrează o creștere agregată a prețurilor și tarifelor la energie electrică și termică, gaze naturale și combustibil de cel puțin 5% față de nivelul acestora din luna decembrie a anului precedent.

Sursa de finanțare propusă de parlamentarii PSD este din bugetul statului, încasările din TVA și impozitul pe profit al companiilor din zona de producție și furnizare a energiei electrice care beneficiază de creșterile de prețuri.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2021

 

Sus