Oferte locuri de munca top

Ajutor de stat de peste 2 mld lei pentru constructii si echipamente

În această vară va începere prima sesiune de înscriere a proiectelor în cadrul schemei de ajutor de stat pentru stimularea dezvoltării regionale prin investiţii ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei.

Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile, precum realizarea de construcții, achiziție de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.

Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro.

Înscrierile vor începe din data de 29 iulie 2024.

Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, vor putea di depune online până pe 9 septembrie 2024.

Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.

Cine poate aplica pentru schema de ajutor de stat

Întreprinderile care pot solicita ajutor de stat în baza acestei scheme sunt întreprinderi nou-înfiinţate sau întreprinderi în activitate, atât IMM-uri, cât şi întreprinderi mari, cu personalitate juridică.

Sunt eligibile investiţiile care se realizează în unul dintre sectoarele:

  • Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor;
  • Fabricarea băuturilor;
  • Prelucrarea lemnului;
  • Fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie;
  • Fabricarea substanțelor și a produselor chimice;
  • Fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice;
  • Fabricarea altor produse din minerale nemetalice;
  • Industria construcțiilor metalice și a produselor din metal, exclusiv mașini, utilaje și instalații;
  • Fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice;
  • Fabricarea echipamentelor electrice;
  • Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor și semiremorcilor;
  • Fabricarea altor mijloace de transport;
  • Fabricarea de mobilă;
  • Colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor; activități de recuperare a materialelor reciclabile;
  • Alte industrii.

Contract de 25 mil euro pentru constructii rezidentiale, dorit de multe firme

Etapele procesului de selecție

Înregistrarea cererilor de acord pentru finanţare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.

Cererile de acord pentru finanțare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat și se analizează în limita bugetului sesiunii.

Analiza cererilor de acord pentru finanțare se finalizează cu acord pentru finanțare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condiţiile şi criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere.

Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parţială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanţare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Noua schemă de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026.

 

 

Descărcați aici

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2024

Revista Arena Constructiilor aprilie 2024

Sus