Oferte locuri de munca top

Aeroporturi Bucuresti: Bugetul de investitii pe 2026 este mai mare cu peste 56%

Aeroporturi Bucuresti: Bugetul de investitii pe 2026 mai mare cu peste 56%Compania Națională „Aeroporturi București” S.A își propune să accelereze investițiile în 2026, alocând 567,65 milioane de lei, mai mult cu 56,4% decât în 2025, conform proiectului de hotărâre de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2026.

Cea mai mare parte a fondurilor, 421,5 milioane de lei, va merge către investiții în curs, în timp ce 128,7 milioane de lei sunt rezervate pentru dotări, iar 17,5 milioane de lei pentru investiții noi pentru proprietatea privată a operatorului economic.
Sursele necesare finanțării investițiilor pentru anul curent vor fi asigurate din:

– surse proprii din: amortizare, în valoare de 215 milioane lei, sume repartizate din profitul anului 2025, de 46,88 milioane lei și alte rezerve din anii precedenți, de 47,23 milioane lei;

– alocații de la buget pentru investiții, de 5,8 milioane lei, pentru despăgubiri suplimentare pentru exproprieri;

–  alte surse, în valoare de 252,73 milioane lei.

Compania are în derulare procedura de achiziție pentru proiectare și execuție „Lucrări de reabilitare si modernizare ale PDA 1 la AIHCB, inclusiv racordurile la caile de rulare, instalatiile aferente, amenajarea zonei de siguranta a pistei si realizarea solutiei optime de degajare rapidă” . Pentru acest contract au fost depuse 12 oferte, iar valoarea estimată este de 529.734.227 de lei, fără TVA.

Venituri de aproape 2 miliarde de lei

Veniturile totale au fost estimate la 1,99 miliarde de lei, în creștere cu 13,84% faţă de cele realizate în anul 2025.

Creșterea veniturilor totale este influențată preponderent de creșterea veniturilor prognozate din serviciile prestate cu 11,38%.

În structură, în total venituri programate în anul 2026, veniturile din exploatare, de circa 1,86 miliarde lei, dețin o pondere 93,27%.

”Aeroportul București” a programat venituri, aferente unui număr de 19.677.239 pasageri (mai mare cu 11,17 decât în anul 2025) și pentru 157.467 mișcări aeronave (mai mare cu 10,33% decât în anul 2025).

Peste 30 mii mp de noi spatii logistice vor fi construite in provincie

Salariile cresc ușor, bonusurile urcă cu peste 28%

Cheltuielile cu personalul sunt estimate la 325,16 milioane lei, în creștere cu 7,40% față cele realizate în anul 2025.

De asemenea, cheltuielile de natură salarială, în valoare de 306,9 milioane lei, au fost estimate în creștere cu 6,82% faţă de valoarea acestora care a fost realizată în anul 2025.

În schimb, compania prognozează o creștere a bonusurilor, care ajung la 58,72 milioane de lei, cu 28,43% peste nivelul din 2025.

Din această sumă:

– 12 milioane lei cheltuieli sociale prognozate în creștere cu suma de 7.023 mii lei față de nivelul realizat în anul 2025.

– 6.097 mii lei contravaloare tichete de masă, estimate de companie;

– 774 mii lei vouchere de vacanță, în sumă de 800 lei/an/angajat, prevăzute de companie pentru un număr de 968 salariați;

– 17.648 mii lei cheltuieli privind participarea salariaților la profitul obținut în anul precedent, în creștere cu suma de 2.809,81 mii lei față de nivelul realizat în anul 2025.

– 22.201 mii lei alte cheltuieli conform CCM.

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială, în valoare de 16.621,97 lei brut/salariat, a fost estimat în creștere cu 2,45% față de cel realizat în anul 2025.

Numărul de personal prognozat la finele anului 2026 este de 1.390 persoane și a fost menținut la nivelul realizat în anul 2025;

Cheltuielile cresc, dar profitul rămâne la un nivel ridicat

Cheltuielile totale sunt estimate la 1,09 miliarde de lei, cu 27,4% peste nivelul din 2025, ritm superior celui de creștere al veniturilor.

Creșterea cheltuielilor totale este generată atât de creșterea indicelui de inflație care a condus la fluctuații ale prețurilor, cât și de redeschiderea la capacitate maximă a terminalului AIBBAV, fapt ce presupune încheierea de noi contracte de prestări servicii, obligatorii pentru menținerea siguranței aeronautice.

Totuși, profitul a fost estimat pentru anul 2026 la 900,46 milioane lei, în creștere cu 0,83% față de cel realizat anul trecut.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus