Licitația pentru atribuirea contractului de proiectare, asistență tehnică și de execuție a lucrărilor de modernizare si extindere a terminalului de pasageri, a platformei de îmbarcare-debarcare, precum și construirea platformei dedicate activităților de degivrare și antigivrare a aeronavelor din aeroportul Tulcea ”Delta Dunării” a fost anulată.
Valoarea contractului era estimată la circa 144 milioane de lei, fără TVA.
În nota de anulare a procedurii se consemnează că ”Analiza riscurilor aferente procesului de achiziție și obiectului contractului și măsuri de gestionare a acestora – riscul de neîndeplinire a contractului datorită lipsei experienței similare (servicii și lucrări), ne determină să propunem spre anulare procedura de atribuire pentru CN1040402 / 19.03.2022 și reluarea acesteia în cel mai scurt timp.”
Însă, demersul de modernizare aeroportului nu este la prima anulare.
La sfârșitul anului trecut a mai fost sistată o licitație ca urmare a lipsei de oferte la data și ora limită de depunere a ofertelor.
Un nou pod de cale ferata va fi construit cu peste 700 mii euro
Proiectul de modernizare a aeroportului construit în 1973 prevede construirea platformei dedicate activităților de degivrare/ antigivrare aeronave pentru un număr de 7 obiecte investiționale conform Studiului de Fezabilitate, respectiv 7 Sectoare (de lucrări).
Finanțarea se face din fonduri ale Uniunii Europene prin Programul Operațional Infrastructură Mare.