Solplanet x AeroFix

Administratia electronica: nu vor mai fi cerute acte fizice in interactiunea cu statul

România ar putea să facă primul pas spre dezvoltarea unei administrații electronice, ceea ce înseamnă că instituţiile şi autorităţile publice nu vor mai cere acte fizice dacă acestea vor fi deja încărcate în Platforma Națională de Interoperabilitate.

Propunerea a fost înaintată de senatori și deputați PNL, PSD, USR Plus și AUR.

Aceasta este parte din PNRR, Componenta C7 – Transformare digitală.

Astfel, ar urma să devină obligatorie utilizarea acestei platforme de interoperabilitate de către instituţiile şi autorităţile publice pentru accesarea datelor necesare furnizării serviciilor publice.

Prin această lege se oferă şi posibilitatea schimbului de date între instituţiile şi autorităţile publice pe de-o parte, şi utilizatorii persoane juridice de drept privat sau persoanele fizice care exercită profesii liberale reglementate, pe de altă parte, care va putea avea loc prin participare voluntară, printr-un contract de schimb de date.

Viitor ansamblu mixt, cu peste 230 unitati locative

În practică, instituţiile şi autorităţile publice vor fi obligate să asigure prestarea serviciilor fără a solicita documente suplimentare care conţin exclusiv informaţii disponibile prin platforma de interoperabilitate.

Instituţiile şi autorităţile publice nu vor mai avea dreptul să solicite persoanelor fizice şi juridice dovezi sau certificări ale datelor deja colectate, ci datele utilizate în furnizarea serviciilor publice trebuie preluate exclusiv din registrele disponibile prin intermediul platformei.
Datele furnizate prin platforma naţională de interoperabilitate vor avea aceeaşi valoare juridică cu datele conţinute în documentul prezentat fizic, care conţine sau confirmă datele respective, a unei copii conforme cu originalul sau a unui document electronic semnat cu semnătură electronică calificată.

Registrele de bază ce vor face parte din Platforma Națională de Interoperabilitate cuprind, printre altele:

* Sistemul naţional informatic de evidenţă a persoanelor

* Registrul electronic naţional al nomenclaturilor stradale

* Sistemul integrat de cadastru şi carte funciară

* Registrul contribuabililor persoane fizice
* Registrul contribuabililor persoane juridice etc.

ADR va înfiinţa Registrul Naţional al Registrelor, iar Platforma Națională de Interoperabilitate va oferi mecanisme de acces automat la toate registrele de bază şi va permite schimbul de date între autorităţile şi instituţiile publice sau între acestea şi persoanele juridice de drept privat, respectiv persoanele care exercită profesii liberale reglementate.

 

Descărcați aici Propunerea legislativă

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie 2022

Sus