Oferte locuri de munca top

AdePlast speră într-o deblocare a investiţiilor publice în 2015

Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast

Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast

Producătorul de materiale de construcţii AdePlast a înregistrat o creştere de 24% în primele nouă luni ale anului. La baza acestei evoluţii surprizătoare pe o piaţă aflată în scădere se află investiţiile în dezvoltarea tehnică. Spre exemplu, pentru implementarea strategiei de eficientizare a proceselor în zona de IT şi automatizare compania a alocat suma de 330.000 euro.
O mare parte din aceste fonduri a fost utilizată pentru implementarea, începând cu 2014, a unui nou sistem informatic de tip ERP (Enterprise Resource Planning). Platforma ERP se va integra cu toate procesele companiei din zona de contabilitate, producție, depozitare, livrare, transport și vânzări.
Marcel Bărbuţ, CEO AdePlast, ne-a precizat: “Sfârșitul de an ne găsește cu această investiție în IT aproape finalizată, la care se adaugă cei 775.000 euro pentru un upgrade în zona de producție și pentru dezvoltarea centrului de cercetare.”
Afacerile AdePlast sunt influenţate în primul rând de nivelul investiţiilor în economie, urmate de un factor de natură psihologică, optimismul social.
„Când oamenii au în jurul lor un mediu stabil și cât de cât predictibil pe o durată de măcar un an, atunci disponibilitățile pentru consum cresc, iar acest lucru se vede imediat în economie. Un mediu socio-economic incert, fără perspective îi va face pe oameni să fie mult mai atenți în a cheltui bani și a face investiții personale”, ne-a declarat domnul Bărbuţ.
Piaţa de finisaje a înregistrat o scădere de 10% în ultimul an, cauzată de diminuarea cererii. În lipsa investiţiilor statului piaţa a fost susţinută doar de proiecte private.
Preţurile în schimb nu au înregistrat fluctuaţii.
În ceea ce priveşte evoluţia pieţei în 2015, Marcel Bărbuţ ne-a precizat: “Sperăm că se vor debloca investițiile statului, deși este foarte greu după un an de stagnare. Altfel, ne putem aștepta cel mult la un an asemănător cu 2014.”

Sus