Utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice este fapta pentru care procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile față de Andras Antal Arpad, primarul municipiului Sfantu Gheorghe
De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de
Tractebel Engineering S.A., în sarcina căreia s-a reținut complicitate la infracțiunea anterior menționată.
La data de 26 octombrie 2009, printr-o hotărâre, Consiliul Local al municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea unei finanțări rambursabile externe în valoare de 12 milioane euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Rambursarea creditului urma să se realizeze în zece ani .
Prin aceeași hotărâre, Consiliul Local a stabilit că suma contractată va fi utilizată în scop de investiții pentru modernizarea orașului, respectiv modernizarea unor străzi, trotuare, reabilitarea iluminatului public, amenajarea unor piste de bicicliști, amenajare parcări.
Contractul de credit a fost încheiat între Primărie şi BERD în noiembrie 2010 şi viza finanţarea proiectului „Reabilitarea străzilor și iluminatului public din orașul Sfântu Gheorghe”.
Anterior încheierii contractului, primarul Arpad-Andras Antal a depus diligențe în vederea încheierii unui contract de consultanță cu Tractebel Engineering SA în vederea întocmirii documentației necesare atribuirii unui contract pentru întreținerea infrastructurii urbane.
Tractebel a întocmit și caietul de sarcini, în care a inserat anumite condiții care au înlesnit câștigarea licitației de către o asociere de trei firme.
În acest context, pentru a favoriza societățile comerciale care au fost desemnate să executate lucrările și în conivență cu societatea de consultanță Tractebel Engineering S.A., primarul din Sfântu Gheorghe a schimbat destinația sumei de 4,25 milioane euro pentru a fi utilizată în alte scopuri decât cele pentru care s-a contractat creditul. De asemenea, acesta a provocat un prejudiciu bugetului local de 549.310 euro fără TVA.
Acest lucru a fost posibil ca urmare a unei decizii unilaterale a primarului prin care a fost diminuat numărul obiectivelor de investiții pentru care Consiliul Local al Municipiului Sfântu Gheorghe a aprobat contractarea împrumutului rambursabil.
Ca urmare a aceleiași decizii nelegale, în contractul încheiat cu asocierea câștigătoare a licitației s-a prevăzut suma de 3,65 milioane euro reprezentând servicii de întreținere, suma de 341.968 euro fără TVA a fost alocată unor servicii de proiectare iar suma de 250.000 euro a fost indisponibilizată la dispoziția executantului pentru eventualele litigii/arbitraje și lucrări de urgență.
Potrivit Legii 273/2006, cheltuielile cu serviciile de întreținere și de proiectare, nu pot face obiectul investițiilor publice de interes local finanțate din fonduri rambursabile, iar litigiile se suportă din fondurile proprii ale executantului, în timp ce lucrările de urgență se suportă din fondul de rezervă al bugetului local. Toate aceste destinații nu au fost aprobate de către Consiliul Local al Municipiului Sf. Gheorghe, respectiv nu au fost prezentate spre autorizare Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
De asemenea, în caietul de sarcini întocmit de către Tractebel Engineering SA, printre altele, i s-a impus primăriei obligația de a acorda, asocierii respective, un avans în sumă de 1,7 milioane euro.
Mai mult, în cadrul proiectului, firma de consultanță a fost desemnată consultant și diriginte de șantier.
Pe timpul cât se află sub control judiciar, Arpad-Andras Antal are obligaţia să se prezinte la organul de urmărire, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa; să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare; să nu exercite funcția de primar; să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte arme.
În caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin de către Arpad-Andras Antal, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.