Cei care nu au apucat să depună cererile pentru ajustarea prețurilor contractelor de achiziții publice vor mai avea dreptul să facă acest lucru, conform celor mai recente modificări propuse în cadrul procesului de legiferare a OUG nr. 18/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru.
Astfel, beneficiarii programelor naţionale care nu au depus în intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare a OG nr. 15/2021 și data intării în vigoare a Legii nr.281/2021 cereri pentru ajustarea preţului, vor avea dreptul să transmită solicitări cuprinzând necesarul de sume pentru ajustarea preţului aferente întregii perioade în care a fost aplicată formula prevăzută la art. 2 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2021.
Este vorba de contractele de achiziţie publică/ contractele sectoriale/ contractele de concesiune / acordurile-cadru de lucrări de întreţinere şi reparaţii curente aferente infrastructurii de rutiere de interes naţional.
Amendamentul propus de parlamentari a fost considerat necesar pentru înlăturarea inechităților generate de modul în care unele dintre autoritățile contractante au interpretat restrictiv dispozițiile legate de ajustări.
În această manieră s-a creat o discriminare între antreprenorii care, la data intrării în vigoare a O.G. nr.15/2021, respectiv 3 septembrie 2021, executau lucrări de întreținere şi reparaţii curente, și antreprenorii care la aceeași dată executau lucrări de reparații capitale, deși ambele categorii de antreprenori utilizau în procesul de execuție aceleași categorii de materiale și materii prime.
Astfel, deși ambele categorii de executanți au înregistrat solicitările în termenul menţionat în cuprinsul acestuia, doar unii dintre aceștia au beneficiat de ajustarea prevăzută de O.G. nr.15/2021.
Amendamentul propus:
„În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe, beneficiarii programelor naţionale care, deși au înregistrat solicitările prevăzute la art. 2 alin. (10) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 281/2021, în termenul menţionat în cuprinsul acestuia, nu au depus în intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare a Ordonanţei Guvernului nr. 15/2021 și data intării în vigoare a Legii nr.281/2021, cu modificările ulterioare, cereri pentru ajustarea preţului contractelor de achiziţie publică/ contractelor sectoriale/ contractelor de concesiune / acordurilor-cadru de lucrări de întreţinere şi reparaţii curente aferente infrastructurii de rutiere de interes naţional, au dreptul să transmită solicitări cuprinzând necesarul de sume pentru ajustarea preţului aferente întregii perioade în care a fost aplicată formula prevăzută la art. 2 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2021, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 281/2021”.