Solplanet x AeroFix

Academia de tenis a fost inaugurată

IMG_6061_resizeAcademia de tenis din cadrul Complexului Lia Manoliu a fost inaugurată în această săptămână la cinci luni după începerea lucrărilor.

Construită la standarde internaţionale, academia dispune de trei tipuri de suprafeţe de joc.În total au fost amenajate şase terenuri de tenis cu gradene care asigură 1.200 de locuri, precum şi nocturnă, plus infrastructura logistică necesară desfaşurării sportului de masă şi competiţional.

În 2014 în cadrul Complexului Lia Manoliu au fost demarate două proiecte: sala multifuncţională şi cel de construcţie a unui nou patninoar.

În ceea ce priveşte Sala Multifuncţională, proiectul se află la finalul procedurii de atribuire. Lucrările vor începe anul acesta şi urmează să fie finalizate într-un an şi jumătate. Sala va avea o capacitate de 12.000 de locuri pe scaune,dintre care2000 de locuri VIP. De asemenea, se vor adăuga 500 de locuri noi de parcare, la infrastructura deja existentă. În acest proiect vor fi investite în jur de 60 milioane de euro

Construcţia veche a patinoarului, nefuncţională în ultimii doi ani, va fi demolată şi se va edifica o construcţie nouă. După şase luni de la deschiderea licitaţiei, şi acest proiect se află la sfârşitul procedurii de selecţie a constructorului, urmând să înceapă lucrările până la sfârşitul anului 2014. Investiţia preconizată este de aproximativ 23 milioane euro.

Funcţiunea principală a noii construcţii va fi de patinoar artificial olimpic. Capacitatea acestuia va fi de 3.100 de locuri.

În anul 2015 Primăria Bucureşti va cere sprijinul Guvernului pentru transferarea în administrarea sa a bazinelor de înot şi a hotelului destinat sportivilor din cadrul Complexului Lia Manoliu, în vederea reabilitării acestora.

IMG_5645_resize

Academia de tenis

Sus