Solplanet x AeroFix

A1 Sibiu – Pitesti: Pe sectiunea Cornetu – Tigveni ar putea incepe lucrarile in vara

Toate acordurile și avizele necesare pentru emiterea autorizației de construire a secțiunii 3 Cornetu – Tigveni a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești au fost obținute.

Stadiul de realizare a proiectului tehnic pentru obținerea autorizației de construire este de 75%, acesta având termen de predare la jumătatea lunii aprilie a acestui an.

În același timp, lucrările de pregătire pentru începerea execuției se apropie de final.

A fost defrișată zona din afara fondului forestier, iar stadiul defrișării în fondul forestier național a ajuns la 62%.

Studiile arheologice au fost finalizate. De asemenea, au fost terminate studiile de teren și încheiate operațiunile de deminare.

În prezent se desfășoară lucrări de amenajare a organizării de șantier în comuna Cepari, pe un teren de 7 hectare, unde vor fi amplasate birourile administrative, precum și stațiile proprii de asfalt și beton, liniile de producție prefabricate (grinzi din beton).

Contractul prevede și construirea a 96 de poduri și viaducte, a celui mai lung tunel de autostradă din România cu lungimea de 1,7 km, și a unui  ecoduct în zona localității Călinești, care va traversa râul Olt, calea ferată și DN7.

De asemenea, vor mai fi realizate două noduri rutiere, la Cornetu și Rudeni, două spații de servicii și un Centru de Întreținere și Coordonare.

Antreprenorul proiectului este asocierea condusă de constructorul italian Webuild SPA.

Această secțiune ar trebui finalizată și dată în trafic în 2027, conform contractului.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus