Secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești se apropie de finalizare.
Progresul fizic al proiectului era de 90,13% la începutul lunii februarie, potrivit reprezentantului antreprenorului Webuild, Horea Sântu.
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este 31 august 2025, potrivit CNAIR.
Circulația pe această secțiune între nodurile rutiere Băiculești și Bascov a fost deschisă la sfârșitul anului trecut.
„Lucrările sunt destul de avansate pe partea de terasamente și lucrări de drum, la acest capitol înregistrând un stadiu fizic al lucrărilor în jur de 95%”, a declarat Horea Sântu.
În această perioadă, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, se desfășoară lucrări care nu sunt influențate de temperaturile scăzute.
Printre acestea se numără instalarea parapetului metalic, a sistemului de iluminat și a sistemului de telecomunicații inteligente.
Se lucrează, de asemenea, la dotările autostrăzii, incluzând centrele de întreținere și coordonare de la Bascov și Curtea de Argeș, spațiile de servicii și parcările de scurtă durată.
În plus, echipele din teren execută lucrări la nodul rutier Curtea de Argeș.
„Avem lucrări în desfășurare la nodul rutier Curtea de Argeș, unde executăm piloți forați pentru podul 18 prevăzut pe breteaua unu, piloți forați la zidurile de sprijin, atât pe DN 73C, cât și în jurul sensului giratoriu de descărcare a traficului de pe autostradă. De asemenea, lucrăm și la podurile metalice, unde montăm lise prefabricate și pregătim armarea grinzilor de parapet, astfel încât în momentul în care vom avea temperaturi favorabile, să putem executa lucrările de betonare a grinzilor de parapet”, a declarat reprezentantul antreprenorului.
În plus, dispozitivele de acoperire a rosturilor modulare pentru podurile cu tabliere metalice au ajuns recent pe șantier, urmând să fie instalate de îndată ce vremea va permite. După finalizarea acestora, se vor putea executa și ultimele straturi asfaltice, marcajele rutiere, panourile fonoabsorbante și gardurile de protecție anti-păsări.
Contractul pentru secțiunea 5 are o durată totală de 60 de luni, din care 12 luni au fost alocate proiectării și 48 de luni execuției. Ordinul de începere a execuției a fost emis pe 25 septembrie 2021, iar termenul de finalizare este stabilit pentru 31 august 2025.
Contractul atribuit antreprenorului Webuild SPA are valoarea de 1,71 miliarde lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și Programul Transport (PT).
Pe autostrada A1 Sibiu – Pitești mai sunt de executat lucrări la:
* Secțiunea 2 Boița – Cornetu
Pentru două tuneluri (Robești și Balota) și patru viaducte (viaductele 2, 3, 4, 5 dinspre Boița) de pe secțiunea 2 Boița – Cornetu a autostrăzii A1 Sibiu – Pitești a fost finalizată documentația tehnică pentru obținerea autorizației de construire și urmează să fie avizată.
De asemenea, studiul geotehnic pentru sectoarele 2, 3 și 4 ale secțiunii a fost predat spre aprobare.
Această secțiune este încă în stadiul de proiectare.
Pe sectorul 1 din localitatea Boița, lucrările de execuție au început anul trecut, în iulie – august. Acolo progresul înregistrat este de aproximativ 20% și se lucrează în continuare la piloți forați, fundații de pod, elevații, spune ing. Alexandru Bogdan, reprezentantul antreprenorului turc.
Contractul pentru proiectarea și execuția secțiunii 2 Boița – Cornetu din autostrada A1 a fost semnat la 15 februarie 2022, cu asocierea: Mapa Insaat Ve Ticaret Anonim Sirketi (lider), Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret AS. Valoarea contractului este de 5,22 miliarde lei fără TVA.
Ordinul de începere pentru proiectare a fost dat pe 1 iulie 2022.
Perioada alocată pentru proiectare, potrivit documentației este de 18 luni, iar pentru execuție încă 50 de luni.
* Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni
Pe această secțiune au început lucrările pe 31 ianuarie anul acesta.
Antreprenorul va construi 37,4 km lungime traseu autostrada, 54 structuri, care însumează un total de 14,5 km, dintre care cea mai lungă este tunelul Poiana (1,78 km) .
Vor fi realizate și trei noduri rutiere: Cornetu conexiune cu DN7 prin DJ703M (km 44+895), Văleni conexiune cu DJ703M (km 74+229) și Văleni (km 74+404 stânga).
Contractul de proiectare și execuție pentru această secțiune a fost semnat pe 1 august 2022 cu asocierea Webuild SPA – Trancrad SRL. Pe 1 februarie 2023 a fost emis ordinul de începere pentru proiectare.
* Sectiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeș
Progresul fizic pe întregul șantier este de 60%.
„Constructorul austriac este foarte bine mobilizat pe cei 9,86 km ai Secțiunii 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) din Autostrada Sibiu-Pitești, unde se construiește inclusiv un tunel în lungime de peste 1.300 de metri”, au transmis oficialii de la Transporturi.
Săpăturile pentru galeria de pe sensul Sibiu-Pitești au ajuns la 1.193 metri și la 1.026 metri la galeria de pe sensul Pitești-Sibiu.
Termenul contractual de finalizare a lucrărilor pe Secțiunea 4 (Tigveni – Curtea de Argeș) este anul 2027.
Contractul pentru proiectarea si executia acestei sectiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu constructorul austriac Porr Construct SRLcu valoarea de 1,6 miliarde de lei fara TVA. Durata contractului este de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024