Oferte locuri de munca top

A1 Cornetu – Tigveni, in prag de autorizare a lucrarilor de construire

Luna aceasta urmează să fie predat Proiectul pentru Autorizația de Construire a  secțiunii 3 Cornetu – Tigveni a Autostrăzii A1 Sibiu – Pitești, acesta fiind în curs de finalizare, după cum a spus secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Scrioșteanu.

Antreprenorul proiectului, asocierea WeBuild SPA – Tancrad SRL, a început deja organizarea de șantier.

”Începutul organizării de șantier este unul bun și suntem încrezători că antreprenorul va repeta organizarea și mobilizarea bună de pe Secțiunea 5, acolo unde lucrările sunt în avans față de grafic”, a menționat Irinel Scrioșteanu.

În prezent, a început forarea piloților de probă, necesari testării acestora în condițiile geotehnice specifice zonei. În total vor fi forați 21 piloți de probă, câte trei piloți în șapte zone diferite ale amplasamentului.

Până acum au fost forați piloții din patru zone, iar la sfârșitul săptămânii va începe și testarea acestora de compresiune și smulgere.

Adâncimea de foraj a acestora variază intre 25 și 40 de metri.

Este în curs de desfășurare activitatea de cercetare a siturilor arheologice.

A fost finalizată activitatea de defrișare în afara Fondului Forestier și este în curs de finalizare activitatea de defrișare în Fondul Forestier.

Continuă lucrările de amenajare a organizării de șantier în comuna Cepari, pe un teren de 7 hectare, unde vor fi amplasate birourile administrative, dar și stațiile proprii de asfalt și beton.

Este în curs de execuție punctul de lucru Racovița, pe un teren de patru hectare, care va cuprinde birouri administrative, laborator, două stații de betoane, poligon de prefabricate.

Vor putea incepe lucrari de 4 mil euro la doua poduri

Contractul aferent acestei secțiuni prevede construirea a 37,40 km de autostradă, 96 de poduri și viaducte.

De asemenea, va fi construit un tunel cu o lungime de 1,7 km, care va fi cel mai lung tunel de autostradă din România.

Proeictul mai prevede și construirea unui ecoduct în zona localității Călinești, care va traversa râul Olt, calea ferată și DN7, precum și a două noduri rutiere: Cornetu și Rudeni; două spații de servicii; un Centru de Întreținere și Coordonare.

Contractul pentru proiectarea și execuția acestui lotul a fost semnat 5 august 2022 iar ordinul de începere a fost emis pe 1 februarie 2023.

Finalizarea lucrărilor este prevăzută în anul 2027.

Valoarea totală a contractului este de 5,32 miliarde de lei fără TVA, iar finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.

Contractul are perioada de proiectare de un an, cea de execuție de 45 de luni, iar garanția lucrărilor de 10 ani.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2024

Revista Arena Constructiilor aprilie 2024

Sus