Consiliul Judeţean Alba a semnat contractul pentru proiectul de execuţie a centrului de sortare a deşeurilor de la Galda de Jos.
Valoarea investiţiei se ridică la peste 86 de milioane de lei plus TVA, reprezentând cel mai mare contract din proiectul “Management integrat al deşeurilor în judeţul Alba”. Constructorul desemnat în urma licitaţiei este Asocierea SC Porr Construct- SC Porr Bau- Entorsa Italia SpA.
Proiectul de la Galda de Jos prevede execuţia unei staţii de sortare cu o capacitate de peste 42 de mii de tone pe an, o staţie mecano-biologică cu o capacitate de peste 85 de mii de tone pe an şi un depozit de colectare cu o capacitate de peste 500 de mii mc.
“În cadrul staţiei de sortare vor fi selecţionate deşeurile reciclabile colectate separat în judeţ. Staţia de tratare va avea rolul de a trata din punct de vedere biologic deşeurile biodegradabile, reducându-se astfel semnificativ cantitatea de deşeuri care va ajunge în noul depozit. “, afirmă oficialii CJ Alba.
Construcţia va fi amplasată la 16 km de Alba Iulia şi urmează să fie finalizată în 2016.
Valoarea celor nouă contracte semnate în cadrul “Sistemului integrat de management al deşeurilor în Alba” depăşeşte 120 de milioane de lei, echivalentul a peste 28 de milioane de euro.
Proiectul este cofinanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu.