Oferte locuri de munca top

A fost semnat contractul pentru modernizarea Portului Mineralier din Galați

Contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea și dezvoltarea Portului Mineralier din Galați a fost semnat.

Acesta este finanțat din fonduri europene nerambursabile prin intermediul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 și din fonduri de la bugetul de stat.

Primarul Municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a declarat că prin implementarea acestui obiectiv de investiții „va crește capacitatea de operare portuară, având o infrastructură la standarde europene ce oferă condiții optime pentru transportul de mărfuri. Mai mult, se va îmbunătăți conectivitatea cu alte regiuni și se vor asigura legături rapide și eficiente cu piețele internaționale.”

Pentru contractul cu valoarea estimată de peste 31 milioane de euro a fost depusă o singură ofertă în cadrul procedurii de achiziție publică, și anume cea a asocierii Citadina 98 (lider), Tancrad, Oldroad Construct, Allplan Proiect, Vega 93 și Lemacons.

Valoarea totală estimată a contractului este de 154.747.773 lei fără TVA.

Autoritatea contractantă este Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime SA.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă modernizarea și extinderea infrastructurii operaționale din Portul Mineralier Galați care va genera un impact pozitiv asupra economiei locale și naționale.

Durata contractului este de 20 luni.

Proiect ingineresc, de aproape 190 mil euro, dorit de doua firme

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2023

Revista Arena Constructiilor mai 2023

Sus