Oferte locuri de munca top

A fost semnat contractul pentru DX Braila – Galati

CNAIR a semnat astăzi contractul pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Brăila – Galați. Acest obiectiv constă în construirea a 11,088 km de drum expres, cu două benzi pe fiecare sens de circulație. De asemenea, contractul include și construirea a trei poduri, a unui pasaj și a două viaducte.

Contractul a fost semnat cu Asocierea SA & PE Construct SRL (lider de asociere) – Spedition UMB – Tehnostrade SRL.

Valoarea contractului este de 371.416.131 lei fără TVA, fațăde valaorea estiamtă a contractului de 530.312.447 lei fără TVA.

Sursa de finanțare o reprezintă fondurile europene nerambursabile.

Durata contractului este de 34 luni, din care 10 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor.

Perioada de garanție este de 120 de luni.

Semnarea contractului a durat un an pentru că Astaldi a contestat rezultatul licitației . Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația, dar  italienii au făcut recurs la Curtea de Apel București. Recent, Astaldi a renunțat la acest demers.

Peste 1 mld euro pentru 63 km de autostrada

Ofertanții pentru acest proiect au fost:

1 Ofertant unic: Rizzani De Eccher,

  1. Asociere: Astaldi S.p.A. (lider), Tancrad,
  2. Asociere: Mavgo Holding (lider), BDU Maxi Construct, Hydrostroy AD, Aqua Parc SRL,
  3. Asociere: Arcada Company (lider), Terna Tourist Technical and Maritime Societe Anonyme,
  4. Asociere: SC SA & PE Construct SRL (lider), Spedition UMB, Tehnostrade SRL.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2021

Sus