Oferte locuri de munca top

A fost desemnat proiectantul pentru modernizarea Transfagarasanului

A fost desemnat câștigătorul contractului pentru elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de modernizare a drumului național DN7C (Transfăgărășan), a anunțat Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere

Lucrărilor vor fi efectuate între km 104 și km 130,8.

Dintre cei trei ofertanți, câștigătoare a fost desemnată firma Rutier Conex XXI SRL, cu oferta de 8,4 milioane de lei (fără TVA). Aceasta va avea la dispoziție 12 luni pentru a finaliza contractul.

”Doresc astfel să aplicăm soluții tehnice care să permită circulația în condiții de siguranță pe Transfăgărășan pentru o perioada cât mai lungă din an, între Piscul Negru și Cabana Bâlea Cascadă”, a explicat Cristian Pistol.

Contractul, finanțat prin Programul Transport 2021 – 2027, va putea fi semnat după expirarea perioadei de depunere a eventualelor contestații și respectiv după soluționarea acestora.

TOPUL DRUMARILOR: Pe trend ascendent, spre un adevarat boom

În cadrul licitatației au mai depus oferte Specialist Consulting SRL și Total Business Land SRL.

 

 

 

 

 

Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 7/octombrie 2023

Revista Arena Constructiilor octombrie 2023

Sus