Circa 14 milioane de euro va costa construirea sălii de sport, de nivel internațional, din municipiul Turda (jud. Cluj).
Mai exact valoarea totală a contractului este de 65.438.957 lei (cu TVA, taxe și cote), iar finanțarea se va realiza, în condițiile legii, de către Ministerul Lucrărilor Publice, prin Compania Națională de Investiții.
Durata contractului încheiat astăzi cu Asocierea ACI Cluj SA & Prodesign Engineering & Construction SRL este de 30 luni, dintre care 6 luni de proiectare și 24 luni de execuție.
Clădirea va beneficia de mai multe funcțiuni, precum bazin de înot de relaxare, vestiare grupate pe sexe, cu dușuri și grupuri sanitare aferente pentru sportivi, antrenori, arbitri, oficiali, sală de forță, saună, cabinete medicale și antidoping, camere pentru recuperare sportivi (masaj și fizioterapie), sală VIP, sală pentru conferințe presă etc.
Construcția va avea o capacitate totală de 3.320 de locuri, dintre care 56 destinate persoanelor cu dizabilități și însoțitorilor acestora, și va putea fi omologată internațional pentru competiții de handbal, baschet sau volei.
În prezent, Compania Națională de Investiții mai are în derulare alte 4 săli de sport polivalente/ multifuncționale în municipiile Pitești (jud. Argeș), Oradea (jud. Bihor), Constanța (jud. Constanța) și Tulcea (jud. Tulcea), a căror valoare totală este de peste 371 de milioane de lei.
Toate aceste obiective se realizează prin Subprogramul Săli de sport din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat conform prevederilor OG 25/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Citiți și:
O multinationala isi extinde capacitatea de productie din tara noastra


