Oferte locuri de munca top

A fost ales constructorul pentru refacerea Podului CF Budila

A fost desemnată oferta câștigătoare pentru reconstruirea Podului feroviar de la Budila. O asociere de firme a fost aleasă pentru execuția lucrărilor, evaluate la peste 5 milioane de euro.

Procedura de licitaţie publică pentru execuția lucrărilor de reconstruire a Podului de cale ferată din comuna Budila, situat pe linia Hărman – Întorsura Buzăului, km 17+318 și de amenajare albie, s-a încheiat.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR a desemnat câştigătoare oferta venită de la Asocierea Confer Group SRL –Construcții Feroviare Drumuri Poduri SRL. Subcontractant declarat este Radaria SRL.

Criteriul aplicat pentru atribuirea contractului a fost cel mai bun raport calitate-preț.

Durata contractului va fi de nouă luni, de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Valoarea totală a contractului este de 24.592.816 lei, fără TVA.

Sursa de finanţare a lucrărilor este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Comunicările oficiale au fost transmise tuturor firmelor participante la licitaţia deschisă, contractul de achiziţie publică urmând a fi semnat de ambele părţi (SRCF Brașov şi ofertantul câştigător), după finalizarea perioadei legale de contestaţii.

În perioada septembrie 2019 – iulie 2020 s-a derulat contractul de servicii pentru elaborare expertiză tehnică, DALI și proiectare, în baza căruia s-au obținut inclusiv documentaţiile tehnice ṣi economice, precum ṣi a aprobǎrilor necesare realizării proiectului (aviz CTE SRCF Braṣov, aviz CTE CNCF, Ordin Ministru al MTIC).

Sus