O componentă importantă a pachetului de măsuri pentru continuarea investițiilor, măsuri aprobate de Guvern, vizează evitarea unor blocaje administrative și financiare în etapa de închidere a PNRR, într-un moment în care trebuie clarificate și finalizate operațiunile aferente proiectelor deja implementate.
Ministerul Finanțelor va prelungi, de la 30 octombrie până la 30 noiembrie 2026, termenul până la care coordonatorii de reforme și investiții pot verifica, autoriza și plăti cererile de transfer, precum și finaliza operațiunile din etapa de lichidare. Termenul de 30 noiembrie nu se aplică sumelor individualizate în urma admiterii contestațiilor formulate de beneficiari.
Raportarea sumelor virate în conturile de venituri ale bugetului de stat se va transmite până la 15 noiembrie 2026 pentru plățile efectuate până la 30 octombrie și până la 10 decembrie 2026 pentru plățile efectuate până la 30 noiembrie.
În paralel, proiectul introduce evidențierea bugetară distinctă a sumelor necesare finalizării proiectelor din PNRR și a celor aferente proiectelor eliminate din Plan.
O evidență separată va fi utilizată și pentru investițiile finalizate care au contribuit la îndeplinirea țintelor, dar pentru care activitățile de mentenanță sau serviciile conexe continuă după 31 decembrie 2026.
Coordonatorii vor clasifica investițiile până la 10 noiembrie 2026, iar listele vor fi aprobate prin ordin, cu avizul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, până la 20 noiembrie.
Angajamentele legale emise și neplătite vor fi transferate la noile poziții bugetare; creditele de angajament rezultate din diminuările de pe vechile poziții nu vor putea fi folosite pentru cheltuieli noi.
Pentru investițiile finanțate din alte surse care contribuie la țintele și jaloanele PNRR, sumele vor fi evidențiate distinct în solicitările de fonduri aferente componentei nerambursabile, respectiv raportate distinct către MIPE până la 30 noiembrie 2026 pentru componenta de împrumut.
Această separare este necesară pentru a avea o imagine clară asupra obligațiilor de plată rămase, a surselor din care vor fi finanțate și a impactului asupra execuției bugetare din 2026 și a construcției bugetului pentru 2027.
Măsurile răspund necesității de a gestiona riguros închiderea programului și continuarea proiectelor, fără a transfera necontrolat în bugetele viitoare cheltuieli care nu au fost evaluate și programate corespunzător.
Continuarea investițiilor spitalicești prin Programul Sănătate
Proiectele de infrastructură spitalicească publică eliminate din PNRR, aferente Componentei 12 – Sănătate, investiția I2, continua prin Programul Sănătate 2021–2027, dacă îndeplinesc regulile de eligibilitate și se încadrează în alocarea financiară a programului.
Cheltuielile eligibile efectuate înaintea preluării vor fi incluse în contractele de finanțare și decontate prin program. Sumele finanțate inițial de la bugetul de stat și autorizate la rambursare vor fi virate înapoi la bugetul de stat, fără o a doua plată către beneficiari. Cheltuielile din surse proprii vor fi rambursate beneficiarilor potrivit regulilor programului.
Cheltuielile care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor rămâne cheltuieli definitive ale bugetelor din care au fost efectuate și nu vor fi recuperate de la beneficiari, cu excepția sumelor afectate de nereguli. Regulile privind decontarea și evitarea dublei finanțări se vor aplica și proiectelor eliminate din componenta nerambursabilă a PNRR și preluate în alte programe europene, în condițiile proiectului.
Ministerul Sănătății va transmite raportarea privind investițiile eliminate din componenta nerambursabilă în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare. Pentru ceilalți coordonatori de reforme și investiții, termenul este de 30 de zile, dar nu mai târziu de 30 noiembrie 2026.

