
Executarea lucrărilor în regie proprie și taxele pentru autorizația de regularizare sunt clarificate de Ministerul Dezvoltării. (fișier atașat la finalul știrii).
Astfel, reprezentanții MDLPA subliniază că nu se multiplică de 10 ori cuantumul cotelor și al taxelor egale aferente Inspectoratului de Stat în Construcții în cazul emiterii autorizației de regularizare.
Aceasta pentru clădirile cu funcțiunea de locuințe unifamiliale cu regim de înălțime parter/parter și etaj cu o suprafață construită desfășurată de maximum 150 mp, care nu sunt monumente istorice și sunt situate în afara zonelor de protecție ale monumentelor istorice sau a zonelor construite protejate.
La fel și pentru anexe ale locuințelor, anexe gospodărești sau anexe ale exploatațiilor agricole în suprafață construită desfășurată de maximum 150 mp, precum și pentru lucrări de închidere a balcoanelor fără extinderea pe domeniul public
Ce lucrări mai pot fi executate în regie proprie
În ceea ce privește construcțiile noi pentru care este necesară emiterea unei autorizații de construire, CATUC permite executarea în regie proprie, atât în mediul urban, cât și în cel rural, a garajelor, teraselor și anexelor gospodărești cu regim de înălțime parter.
Locuințele cu regim de înălțime parter pot fi realizate în regie proprie exclusiv în mediul rural.
Locuinte, spatii comerciale si de agrement pe terenuri de peste 9 ha
Pentru intervențiile asupra construcțiilor existente, pot fi executate în regie proprie numai lucrările de întreținere și reparații curente, indiferent dacă imobilul se află în mediul urban sau rural.
În schimb, lucrările de amenajare pentru care este necesară o autorizație de construire, precum și cele care se pot realiza prin procedura notificării prevăzută de lege pot fi executate atât în regie proprie, cât și prin antreprenori.
Pentru investițiile în cazul cărora autorizația de construire a fost obținută înainte de 25 august 2026, modalitatea de executare a lucrărilor, în regie proprie sau prin antreprenori, este stabilită de legislația în vigoare la data emiterii autorizației.
În măsura în care legea actuală sau legislația anterioară nu prevede altfel, execuția lucrărilor este permisă exclusiv pe baza unui proiect tehnic de execuție, indiferent dacă acestea sunt realizate în regie proprie sau prin antreprenori și indiferent de amplasament.
Descarcati de aici


