Au intrat în vigoare noile reguli menite să accelereze proiectele nefuncționale finanțate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (găsiți lista cu proiectele la finalul știrii).
Noile reglementări se aplică proiectelor care includ lucrări de construcții supuse recepției potrivit legii. Aceste reglementări nu se aplică proiectelor care au ca obiect infrastructura de transport de interes național din domeniul rutier, feroviar, aerian, naval, precum și infrastructura de metrou.
Pentru proiectele prevăzute, aflate în curs de execuție sau în proceduri de recepție la data intrării în vigoare a legii, se aplică regimul tranzitoriu prevăzut, constând în adaptarea etapizată a documentațiilor tehnice și a procedurilor de recepție, fără afectarea valabilității contractelor în derulare.
De asemenea, pentru aceste proiecte, mecanismul recepției la terminarea lucrărilor cu suspendarea recepției pentru lucrările auxiliare se aplică în condițiile și cu efectele prevăzute de lege, după cum urmează:
a) procedura de încadrare a lucrărilor în lucrări esențiale și lucrări auxiliare se realizează potrivit art. 3-6 din lege;
b) conținutul minimal al notei tehnice de încadrare este cel prevăzut la art. 4 alin. (3) din lege;
c) componența și atribuțiile comisiei de recepție sunt cele prevăzute la art. 7 alin. (6)-(11) și art. 12 alin. (2) din lege;
d) procedura de suspendare și de reluare a recepției pentru lucrările auxiliare se realizează potrivit art. 8-12 din lege;
e) modul de evidențiere tehnică, financiară și fiscală a lucrărilor pe categorii este cel prevăzut la art. 11 alin. (4), art. 13 și 14 din lege.
Peste 255 de apartamente, intr˗o noua faza de dezvoltare a unui ansamblu rezidential
Din punct de vedere administrativ, procesul-verbal pentru lucrările esențiale se va încheia după modelul aprobat prin Ordinul MLDPA nr. 930/2026. Închiderea suspendării pentru lucrările auxiliare se va face printr-un proces-verbal complementar transmis cu participarea Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), fără a fi necesară emiterea unui nou document principal de recepție.
Beneficiarii sunt obligați să transmită Autorității de Management POIM 2014-2020 ambele procese-verbale în termen de 5 zile lucrătoare de la semnare, pentru asigurarea monitorizării procesului de finalizare.
Descărcați aici


