Câteva case din zona Oituz vor trebui demolate întrucât se află în zona ce v fi afectată de construirea Autostrăzii A13 Brașov – Bacău.
Deocamdată, CNIR nu a precizat câte case sunt vizate exact de demolare și nici care va fi valoarea despăgubirilor pentru proprietarii afectați. Aceste detalii urmează să fie clarificate pe măsură ce documentația tehnică avansează și sunt stabilite cu exactitate amplasamentele necesare pentru realizarea lucrării.
Proiectul Autostrăzii Brașov – Bacău se află încă în etapa de elaborare a Studiului de Fezabilitate, iar traseul este analizat și fundamentat din punct de vedere tehnic. Autoritățile sunt acum în teren pentru a urmări situația traseului.
Tunel și viaduct pentru a limita impactul
În zona Oituz, traseul autostrăzii va fi păstrat, iar pentru traversarea acestei porțiuni este prevăzută o soluție tehnică ce include un tunel. La ieșirea din tunel, autostrada va continua pe un viaduct, soluție prin care CNIR urmărește ca intervenția asupra zonei să fie cât mai redusă.
A13 Brașov – Bacău: 174 de kilometri și cinci loturi
Autostrada Brașov – Bacău va avea aproximativ 174 de kilometri și va fi împărțită în cinci loturi, fiecare urmând să poată funcționa independent.
Lotul 1 Codlea – Sfântu Gheorghe și va avea aproximativ 47 de kilometri,
Lotul 2 Sfântu Gheorghe – Târgu Secuiesc – circa 34 km,
Lotul 3 Târgu Secuiesc – Poiana Sărată – circa 40 km,
Lotul 4 Poiana Sărată – Onești Vest – aproximativ 22 km, iar
Lotul 5 Onești Nord – Răcăciuni – circa 33 km.
Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi
Pe traseu sunt prevăzute 15 noduri rutiere, câte cinci în fiecare județ traversat. A13 va asigura legătura dintre viitoarea Autostradă Sibiu – Făgăraș – Brașov și Autostrada Moldovei A7, în zona Răcăciuni.
Studiul de Fezabilitate este realizat de Consitrans SRL, în baza contractului încheiat cu CNIR. Contractul are o valoare de aproximativ 81,2 milioane de lei fără TVA.
Investigațiile geotehnice sunt în desfășurare pe traseul A13.
Conform celei mai recente informări publice a CNIR, la începutul lunii septembrie erau executați aproximativ 22.700 de metri de foraje, inclusiv pe sectoarele în care traseul a fost modificat în județul Brașov.
În județul Brașov, traseul are aproximativ 37 de kilometri și afectează terenuri situate în principal în extravilanul localităților Codlea, Hălchiu, Brașov, Bod, Sânpetru, Hărman, Prejmer și Teliu. Sunt necesare atât terenuri din domeniul public, cât și proprietăți private.
Un proiect cu numeroase constrângeri tehnice
Stabilirea traseului A13 trebuie să țină cont de zone protejate, constrângeri de infrastructură și particularitățile reliefului.
În județele Brașov și Covasna, traseul a fost proiectat astfel încât să evite rezervațiile naturale în care construcțiile sunt interzise. De asemenea, în zona Hărman traseul a fost modificat pentru a ține cont de restricțiile existente în zona poligonului Carfil.


