Dacă un proiect finanțat parțial din PNRR nu devine complet operațional până la termenele finale de audit, România riscă să fie obligată să returneze Comisiei toate sumele încasate anterior pentru acele investiții.
Acesta este considerat cel mai mare risc sistemic pentru cele peste 2.500 de proiecte locale sau de infrastructură mică aflate în întârziere, potrivit lui Alexandru Bojdan, consilier local USR în cadrul Consiliului Local Sector 6.
Proiectele nefinalizate la termenul-limită de 31 august 2026 intră sub incidența Legii privind închiderea PNRR, adoptată recent de Parlament. Aceasta stabilește reguli stricte: lucrările pot continua cel târziu până la sfârșitul acestui an, însă orice cheltuială efectuată după data de 31 august nu mai este decontată din fonduri europene.
Proiectele majore care au un stadiu fizic avansat nu vor fi abandonate. Statul român încearcă să le mute pe alte programe europene de finanțare structurală clasică (de exemplu, programul SAFE sau programele operaționale de transport), astfel încât pierderile de la bugetul de stat să fie minime
„Acum, când Romania are nevoie de resurse pentru a finaliza cât mai multe dintre proiectele începute prin PNRR, o retrogradare sau menținerea unei perspective negative va duce automat la creșterea dobânzilor la care statul se împrumută pentru a finanța restul de deficit, adâncind gaura din bugetul național.
Semnalul pozitiv este că deficitul bugetar pentru 2026 a scăzut de la 3.99% din PIB la 2.34% din PIB, iar acest lucru ar trebui să ne permită atragerea finanțărilor necesare pentru finalizarea proiectelor PNRR, cu costuri de finanțare cât mai mici posibile”, a declarat Alexandru Bojdan.
Mai trebuie finalizate proiecte de transport, sănătate, reabilitari și renovări
Potrivit analizei realizate de ARENA Construcțiilor, printre componentele care conțin lucrări de construcții sunt: Energie, Fondul Local, Managementul Apei, Managementul Deșeurilor, Sănătate, Transport Sustenabil, Valul Renovării.
Autoritățile locale mai au de realizat numeroase proiecte de reabilitare, renovare energetică și consolidare clădiri, începute prin PNRR. Totodată, importante proiecte de transport au fost început prin PNRR și trebuie finalizate și ele.
Potrivit celor mai recente date de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, sunt peste 3500 de proiecte începute cu fonduri din PNRR, unele cu fonduri din Grant, altele cu fonduri din împrumut. Dintre acestea, sunt câteva sute pentru care lucrările sunt la 0% stadiu, deci nu au fost nici începute și, prin urmare, s-ar putea renunța la ele.
Datele de la minister arată că în acest moment, cu progres tehnic între 0% și 90%, din fiecare componetă, sunt:
* Fondul Local: 2438 de proiecte, în valoare de peste 318 milioane lei. Cele mai multe sunt proiecte de digitalizare și actualizare a planurilor urbanistice a localităților. Printre ele mai sunt și proiecte de reabilitări și renovări energetice a unităților de învățământ din țară.
* Managementul apei: șase proiecte au rămas, în valoare de peste 30 de milioane de lei. Cele șase proiecte sunt pentru înființarea rețelelor de apă și canalizare din localități.
* Managementul deșeurilor: 34 de proiecte, de peste 78 de milioane de lei – proiecte pentru reciclarea deșeurilor, platforme integrate pentru reciclarea deșeurilor de grajd, unele fabrici de reciclare.
* Sănătate: în această componentă au rămas multe proiecte nefinalizate de dotări ale micilor cabinete, cu fonduri europene. Dintre proiectele de construcții, se numără trei proiecte mai importante, cu un progres de aproximativ 75% din datele ministerului.


