Oferte locuri de munca top

Pasajul subteran de 74 mil lei primeste finantare

Pasajul subteran de 74 mil lei primeste finantareCa în marea majoritate a orașelor și în Alba Iulia, trama stradală se dovedește a fi depășită de afluxul de autovehicule generat de dezvoltarea  activităților economice și de extinderea zonelor de locuire.

Pentru a rezolva această problemă sunt necesare noi lucrări de infrastructură pentru a căror finanțare sunt disponibile sume consistente în cadrul Priorității 5: „O Regiune Accesibilă”, a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027.

În cadrul acestei Priorități, Primăria Municipiului Alba Iulia a semnat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a PR Centru, contractul de finanțare pentru proiectul „Descongestionare trafic intrare N-V municipiul Alba Iulia, DN74 – construire pasaj subteran zona Stadion Unirea la Intersecția Bulevardului Republicii cu Bulevardul Revoluției 1989”.
Valoarea totală a contractului de finanțare este de 74,22 milioane de lei, din care valoarea finanțării nerambursabile europene din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) este de 31,5 milioane de lei, iar valoarea finanțării nerambursabile de la bugetul de stat este de 4,81 milioane de lei. Diferența până la valoarea totală a proiectului reprezintă contribuția beneficiarului.

Primăria Municipiului Alba Iulia estimează că pasajul va fi finalizat până în luna noiembrie 2028.

Suprafața totală a amplasamentului proiectului este de 17.696 mp.

Pentru fluidizarea traficului pe direcția DN74 și creșterea capacității de circulație, proiectul propune realizarea unui pasaj rutier subteran cu două benzi, care va permite tranzitarea continuă a vehiculelor, fără opriri în intersecțiile semaforizate.

Soluția tehnică include o structură de 299,06 m, formată din 65 m zona acoperită rampă spre magazinul Kaufland (120,45 m) și rampă dinspre stadion (114 m).

Pasajul este proiectat cu două benzi de circulație (7,80 m), trotuare laterale de 1 m și gabarit vertical de 5 m, fiind prevăzut cu pante longitudinale de 7,1% și transversale de 2,5% pentru asigurarea scurgerii apelor.

Structura acoperită este realizată din pereți mulați din beton armat C30/37, grosime 80 cm; perete monolit interior C35/45 (25 cm), solidarizat cu pereții mulați; grindă de coronament pentru preluarea încărcărilor; grinzi prefabricate precomprimate; placă de supra-betonare; radier monolit hidroizolat complet.

Rețelele de apă și canalizare vor fi deviate și dimensionate corespunzător noii configurații, incluzând relocarea conductei de apă Dn 400 mm și devierea colectorului principal.

Sistemul de gestionare a apelor pluviale cuprinde guri de scurgere noi, rețea PVC-KG, separator de hidrocarburi și un bazin de retenție de 35 m³ dotat cu grup de pompare (două pompe în funcțiune + un rezervă).

Stațiile de transport public din zonă vor fi reamenajate și dotate cu echipamente moderne: adăposturi, panouri electronice, routere Wi-Fi, senzori pentru calitatea aerului și automate inteligente de emitere a titlurilor de călătorie integrate cu sistemul municipal e-ticketing.

Prin proiect se vor realiza și 1.676 mp trotuare, 1.167 mp piste de biciclete, două stații de transport modernizate, 340 mp de spații verzi.

„Construirea pasajului subteran reprezintă una dintre investițiile strategice pentru dezvoltarea municipiului Alba Iulia”, a spus  Gabriel Codru Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iulie – august 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus