Panourile publicitare ar putea fi incluse expres printre obiectivele ce pot fi amplasate pe terenuri agricole din extravilan, potrivit unei propuneri legislative depuse de mai mulți deputați PSD.
Noua inițiativă legislativă vizează modificarea legii fondului funciar, astfel încât mijloacele de publicitate autorizate să fie menționate expres printre investițiile ce pot fi realizate pe terenuri agricole situate în extravilan, cu scoaterea temporară din circuitul agricol.
Legea actuală prevede că pe terenurile agricole de clasa a III-a, a IV-a și a V-a de calitate, având categoria de folosință arabil, pășune, vii și livezi, precum și pe cele amenajate cu lucrări de îmbunătățiri funciare, situate în extravilan, în baza autorizației de construire și a aprobării scoaterii definitive sau temporare din circuitul agricol, pot fi amplasate categorii de obiective tehnico-funcționale și de comunicații, respectiv „infrastructuri de comunicații radio-TV sau telefonie, drumuri publice și private, drumuri tehnologice”.
Astfel, Legea nr. 18/1991 nu exclude, în principiu, amplasarea în extravilan a unor obiective care nu au destinație agricolă propriu-zisă, dar care răspund unei utilități sociale, economice, de transport sau comunicare.
În același timp, Legea nr. 185/2013 reglementează expres amplasarea panourilor publicitare în extravilanul localităților, inclusiv în zona de protecție a drumurilor publice, iar, art. 92 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 nu menționează expres această categorie de obiective.
Conform, proiectului de lege, omisiunea sus-menționată poate conduce la refuzul direcțiilor pentru agricultură județene de a aproba scoaterea temporară din circuitul agricol pentru panouri publicitare, provizoriu, chiar și atunci când suprafața efectiv ocupată la sol este minimă și chiar dacă legislația specială permite amplasarea acestora în extravilan.
Parcuri fotovoltaice de peste 100 MW, pe cale de a fi autorizate
Scopul modificării este instituirea unui cadru clar și armonizarea legislației:
– doar pentru mijloace de publicitate autorizate potrivit Legii nr. 185/2013;
– doar cu respectarea Ordonanței Guvernului nr. 43/1997, atunci când amplasamentul este în zona drumurilor publice;
– doar în baza autorizației de construire;
– doar cu scoaterea temporară din circuitul agricol;
– doar pentru suprafața efectiv ocupată la sol;
– cu obligația redării terenurilor în circuitul agricol la încetarea autorizării.


