
Cu peste 72.200 mc de beton și 11.150 de tone de armătură puse în operă până în prezent, lucrările la Spitalul Regional de Urgență Craiova continuă într-un ritm susținut. Aproximativ 600 de persoane sunt prezente zilnic pe șantier, contribuind la realizarea unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură medicală din România.
În această etapă, lucrările avansează simultan atât la infrastructură, cât și la suprastructură. Infrastructura proiectului se apropie de finalizare, cu un grad de realizare de aproximativ 89%, în timp ce structura clădirii continuă să urce pe niveluri.
La parter, lucrările sunt în plină desfășurare, iar execuția a avansat deja semnificativ. În paralel, se lucrează la etajele superioare, unde Etajul 1 este în execuție, Etajul 2 a fost recent demarat, iar în perioada următoare vor începe lucrările și pentru Etajele 3 și 4.
În următoarele săptămâni, echipele din șantier vor continua betonarea planșeelor peste nivelurile de subsol, execuția elementelor structurale la parter și etajele superioare, precum și dezvoltarea etapelor următoare ale suprastructurii.
Un proiect de asemenea anvergură are nevoie de o echipă pe măsură. Construcții Erbașu, Concelex, CON-A și Bog’Art și-au unit expertiza, resursele și capacitatea de execuție pentru a transforma această investiție strategică într-o infrastructură medicală modernă, destinată să deservească întreaga regiune.
Noul spital va avea o capacitate de 807 paturi pentru spitalizare continuă și 45 de paturi pentru spitalizare de zi, organizate în 6 centre medicale. Investiția include și un heliport destinat inclusiv elicopterului Black Hawk S70, care va fi amplasat pe sol, cu acces direct către Unitatea de Primiri Urgențe. Suprafața totală a terenului pe care se va realiza construcția este 246.127 mp, iar corpul principal al spitalului va avea S+D+P+4E+Eth, o suprafață construită de 37.492,48 mp și o înălțime maximă de 27,90 m.
Proiectul prevede și 135.350 mp de spații verzi și parcuri, 1.567 locuri de parcare, inclusiv 63 destinate persoanelor cu dizabilități și 10 echipate cu stații de încărcare pentru mașini electrice.
Beneficiarul acestui proiect este Ministerul Sănătăţii, prin Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. Beneficiarul acestui proiect este Ministerul Sănătăţii, prin Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Sănătate 2021–2027.

