
Premierul Ilie Bolojan
După ce miniștrii PSD și-au depus oficial demisiile, premierul Ilie Bolojan a prezentat, într-o conferință de presă susținută recent, lista miniștrilor interimari care le vor prelua portofoliile în perioada următoare.
Ministerul Muncii – Dragoș Pîslaru
Acesta va prelua interimatul într-un moment critic, în care România trebuie să îndeplinească jaloane esențiale din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Miza majoră este deblocarea unei tranșe de aproximativ 700 de milioane de euro, condiționată de reforme în sistemul de pensii și piața muncii.
Provocarea este accelerarea implementării reformei și evitarea pierderii fondurilor europene din PNRR. Prim-ministrul a spus că imediat după conferința de presa va conduce o întâlnire de lucru cu fostul oficial, Florin Manole, dar și cu noul ministru în funcție, Dragoș Pîslaru, pentru a se asigura că jalonul va fi promovat.
Ministerul Sănătății – Cseke Attila
Fostul ministru revine într-un context dificil, marcat de întârzieri în investițiile din PNRR și blocaje administrative.
Provocarea este deblocarea proiectelor de infrastructură medical și implementarea reformelor administrative din sistemul sanitar: „Principalele probleme sunt cele legate de investițiile în unitățile medicale, cele legate de derularea PNRR, dar și legate de angajamentele ministerului de a face propuneri pentru a se încadra în reforma administrativă în legea privind reforma administrației, deoarece expiră termenele”, a spus Bolojan. Cseke îi ia locul lui Alexandru Rogobete.
Ministerul Agriculturii – Tánczos Barna
Preia portofoliul într-o perioadă în care sectorul agricol este afectat de instabilitate și presiuni economice.
Provocarea este gestionarea eficientă a politicilor agricole și asigurarea absorbției fondurilor europene, într-un context climatic și economic dificil.
Ministerul Justiției – Cătălin Predoiu
Revenirea sa este văzută ca o garanție de stabilitate instituțională.
Provocarea este asigurarea funcționării coerente a sistemului judiciar și promovarea reformelor necesare pentru consolidarea statului de drept, inclusiv în relația cu instituțiile europene.
Ministerul Energiei – Ilie Bolojan
Premierul își asumă direct acest portofoliu strategic. Provocarea este creșterea producției de energie și „deparazitarea” sistemului, inclusiv printr-o relație directă și mai eficientă cu autoritatea de reglementare (ANRE). Accentul cade pe reformele propuse anterior de el în legătură cu avizele de racordare care nu se materializează.
Ministerul Transporturilor – Radu Miruță
Radu Mirută preia un minister cu numeroase proiecte întârziate, spune Ilie Bolojan.
Provocarea este accelerarea lucrărilor de infrastructură, în special pe programul SAFE. În perioada imediat următoare sunt așteptate să înceapă proiecte importante, precum tronsonul Pașcani – Suceava – Siret și proiectul autostrăzii A8 Târgu Neamț – Iași – Ungheni, finanțat prin același mecanism.
De asemenea, vicepremierul Oana Gheorghiu va prelua atribuțiile vicepremierului Marian Neacșu.


