Noi proiecte de investiții, importante pentru județul Suceava, au fost aprobate de către consilierii județeni.
* 40 de km de drumuri județene vor fi modernizate cu 182 milioane lei
Au fost aprobate documentațiile tehnice pentru modernizarea a aproximativ 40 de kilometri de drumuri județene: DJ 178A și DJ 178D, pe o distanță de peste 22 de kilometri, între Costâna – Pârteștii de Sus și Soloneț – Cajvana, și reabilitarea a altor aproape 17 kilometri pe DJ 208, drumul care leagă Dolhasca de Fălticeni.
„Aducem aceste drumuri la standarde moderne, după ani în care s-a intervenit doar punctual”, a spus Gheorghe Șoldan, președintele Consiliului Județean Suceava.
Pentru modernizarea celor 22 de km aferenți DJ 178A și DJ 178D, Consiliul Județean Suceava va cheltui peste 105,48 milioane lei, inclusiv TVA, potrivit indicatorilor tehnico-economici aprobați.
Iar pentru modernizarea celor aproape 17 km ai DJ 208, km 60+700 – 77+500, Dolhasca- Dolhești – Preutești – Hârtop, judetul Suceava, valoarea totală a investiției este de peste 77 milioane de lei cu TVA.
* Patru poduri: unul în reabilitare, trei noi
La Botoșana, pe DJ 178E, va fi reabilitat un pod cu o deschidere de aproximativ 24 de metri, aflat într-o stare avansată de degradare. Valoarea, conform devizului estimativ aprobat, este de peste 7 milioane de lei.
La Șaru Dornei (DJ 174F) și Dorna Candrenilor (DJ 174D), vor fi înlocuite podurile existente cu unele noi, adaptate condițiilor actuale de trafic.
Podul de pe DJ174 F peste pârâul Neagra va costa aproximativ 5 milioane de lei cu TVA, iar cel de pe DJ174D tot aproape 5 milioane de lei.
Iar la Benia, pe DJ 175, va fi construit un pod nou, de peste 22 de metri, cu lucrări de consolidare a malurilor.
Direcția județeană de drumuri și poduri Suceava a solicitat încheierea unui protocol cu Apele Române. Apele Române au precizat că sunt necesare exproprieri, iar apoi poate fi încheiat protocolul.
* Nou punct de frontieră în județ
A fost admis un proiect de cooperare transfrontalieră care pune bazele deschiderii unui nou punct de frontieră în nordul județului, în zona Izvoarele Sucevei, spune domnul Șoldan.
„Este un proiect important, pentru că un punct de frontieră aici ar însemna acces mai ușor și mai multe șanse de dezvoltare pentru comunitățile din nordul județului”.



