Vor putea începe lucrările la Varianta Ocolitoare Sighișoara (13 km), pentru care a fost emisă autorizația de construire.
Constructorii așteaptă emiterea de către DRDP Brașov a ordinului de începere a lucrărilor, durata de execuție fiind de 31 de luni.
Valoarea totală a proiectului este de peste 572,22 milioane lei, din care 40% este valoarea eligibilă nerambursabilă din fonduri europene FEDR, iar 60% reprezintă co-finanțare publică. Limita de implementare este 31 decembrie 2029.
Varianta de ocolire a Municipiului Sighișoara se desprinde din drumul național DN13 (E60) la kilometrul 108+600, înainte de intrarea în localitatea Albești, situată la aproximativ 5 km de municipiul Sighișoara.
Racordarea la DN13 se realizează prin amenajarea unei intersecții giratorii, care va necesita reamenajarea unui sector de aproximativ 200 – 300 m din drumul național.
La kilometrul 0+423, traseul ocolitor include un pasaj denivelat care va asigura traversarea căii ferate duble electrificate București – Brașov – Sighișoara – Mediaș – Cluj, precum și a drumului național DN13.
În continuare, traseul variantei de ocolire se desfășoară pe un aliniament drept, iar la kilometrul 1+880 este prevăzută traversarea râului Târnava Mare și a pârâului Satului prin intermediul unui pod nou proiectat.
Varianta de ocolire se reîntâlnește cu DN13 la kilometrul 123+120, în apropierea localității Hetiur, unde este prevăzută amenajarea unei intersecții giratorii finale, care va asigura conectarea fluentă a traficului de tranzit și local.
Amplasamentul lucrărilor autorizate este situat în județul Mureș și se desfășoară între localitățile Albești și Hetiur (UAT Sighişoara și UAT Albeşti).
Intervențiile autorizate cuprind: lucrări de drum, de artă, de consolidare; lucrări de colectare și evacuare ape pluviale; lucrări hidrotehnice; lucrări de relocări/protejări rețele de utilități; lucrări de iluminat exterior; amenajare parcări km 1+425 stânga și km 12+390 dreapta (inclusiv rețelele și instalațiile aferente); lucrări de siguranța circulației;
lucrări de semnalizare verticală și orizontală; lucrări de mediu.
Valoarea lucrărilor autorizate este de 259.227.971 lei fără TVA.
Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire (D.T.A.C.) a fost elaborată de societatea Proiect – Construct Regiunea Transilvania din Bihor.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de construire a Variantei de Ocolire Sighișoara a fost semnat pe 17 octombrie 2022 cu ofertantul câștigător asocierea
Clean Prest Activ SRL (lider), T Dancor Romconstruct, Proiect-Construct Regiunea Transilvania, Ilci Insaat Sanayi Ve Ticaret Anonim Sirketi la valoarea de 317.059.919 lei, fără TVA, potrivit datelor din SEAP, față de valoarea estimată de 320 milioane lei, fără TVA



