Primăria Capitalei analizează lansarea unor proiecte de regenerare urbană pentru zona centrală a Bucureștiului. În unele zone cheie intervențiile majore ar putea fi realizate prin concursuri de soluții de arhitectură, nu doar prin proiectare contractată direct, după cum ne-a explicat Emil Ivănescu, președintele filialei București a Ordinului Arhitecților din România.
Propunerea a fost discutată într-un grup de lucru format din specialiști ai administrației și profesioniști independenți.
Arhitecții propun concursuri de soluții pentru spațiile importante
Discuțiile cu administrația au vizat în primul rând cartarea spațiilor publice și stabilirea modului în care fiecare zonă poate fi abordată, dacă ține de primăria generală sau de primăriile de sector.
Totodată, s-a discutat despre stabilirea unor proceduri diferite de implementare, în funcție de impactul proiectelor asupra orașului.
În opinia arhitecților, intervențiile majore în spațiile urbane importante ar trebui realizate prin proceduri competitive, care să permită alegerea celor mai bune soluții urbanistice.
„Unele lucrări, care sunt mai ample și schimbă configurații, necesită PUZ-uri. Altele sunt lucrări minore de îmbunătățire, care schimbă calitatea și acelea sunt niște intervenții pur și simplu”, ne-a explicat Emil Ivănescu.
Spații publice, precum Calea Victoriei sau Piața Victoriei, necesită intervenții majore care pot fi stabilite pe bază de concurs de soluții. În schimb, sunt alte piațete, zone mai mici, care necesită numai intervenții rapide, ușoare.
Președintele OAR București a menționat că pentru fiecare zonă analizată a fost realizată o fișă tehnică, menită să ajute administrația să stabilească tipul de intervenție potrivit.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, s-a arătat deschis la propunerile arhitecților.
Contract de constructii de circa 13 mil euro, dorit de mari firme
Proiectele vor trebui corelate cu viitorul PUG
Discuțiile nu au vizat însă Planul Urbanistic General al Capitalei, documentul strategic care stabilește regulile de dezvoltare a orașului.
Totuși, intervențiile propuse pentru centrul orașului vor trebui să fie compatibile cu regulile urbanistice stabilite la nivel general.
Emil Ivănescu ne-a spus că momentan adoptarea Planului Urbanistic General este într-un mic impas, însă s-a arătat optimist că acesta va fi adoptat cât de curând.
„Categoric toate PUZ-urile noi se subsumează PUG-ului, iar PUG-ul prevede zone de concurs, o ierarhizare a acestora”, a explicat reprezentantul arhitecților bucureșteni.
În ceea ce privește direcția generală a proiectelor, primarul Ciprian Ciucu spune că regenerarea centrului ar trebui să pună accent pe reducerea traficului auto și creșterea calității spațiului public.
„Cred că e foarte bună această procedură de dialog pe care a inițiat-o domnul primar. Acum să sperăm că vor da roade bune discuțiile acestea”, apreciază domnul Ivănescu.
Primarul Ciprian Ciucu a subliniat, însă, că implementarea proiectelor depinde și de resursele financiare disponibile.


