În prima lună a acestui an s-a înregistrat o scădere a numărului de autorizații de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale.
Astfel, conformul datelor Institutului Național de Statistică, în ianuarie au fost emise 1.768 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 7,8% faţă de luna ianuarie 2025.
Suprafața utilă totală a fost de 532.378 mp, în creștere cu 13,5% față de aceeași perioadă de anul trecut.
Din totalul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale, 73,7% sunt pentru zona rurală.
Scăderea numărului de autorizaţii de construire este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Vest (-85 autorizaţii), Centru (-48), Nord-Est (-43), Sud-Est (-28) şi Bucureşti-Ilfov (-10).
Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (+33 autorizaţii), Nord-Vest (+19) şi Sud-Muntenia (+12).
În luna ianuarie 2026 s-au eliberat 377 autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidențiale (+9,3% faţă de luna ianuarie 2025), în suprafață utilă totală de 175.903 mp (-51,7%).
Mare ansamblu imobiliar, propus pe terenuri de peste un hectar
Comparativ cu luna precedentă, în luna ianuarie 2026 s-a înregistrat o scădere a suprafeței utile la autorizațiile de construire eliberate pentru clădirile nerezidențiale (-188.016 mp).
În profil teritorial, această scădere este reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Vest Oltenia (-180.494 mp), Nord-Vest (-17.203), Sud-Est (-16.634), Centru (-16.260) şi Nord-Est (-6.817).
Creşteri s-au înregistrat în următoarele regiuni de dezvoltare: Sud-Muntenia (+20.425 mp), Vest (+15.025) şi Bucureşti-Ilfov (+13.942).
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


