
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, si premierul Ilie Bolojan
Premierul Ilie Bolojan a cerut ministerelor care coordonează reforme și investiții să accelereze ritmul de lucru și să ia măsuri pentru depășirea eventualelor blocaje, astfel încât să fie puse în aplicare până la 31 august 2026 angajamentele asumate de România.
De asemenea, a cerut să nu mai existe întârzieri în ceea ce privește plata facturilor pentru lucrările efectuate în cadrul proiectelor.
”Răspunderea pentru neîndeplinirea angajamentelor va fi de două categorii. Va fi răspundere politică pentru miniștrii și secretarii de stat. Mă refer inclusiv la revocări din funcție în cazul în care România va pierde bani din PNRR. În cazul directorilor și personalului din administrație, nu este cazul să mai vedem că încasează spor de fonduri europene dacă țara noastră pierde bani”, a subliniat prim-ministrul Bolojan.
De asemenea, șeful Executivului a menționat că trebuie monitorizat periodic stadiul reformelor și investițiilor din PNRR.
Comitetul Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență a analizat astăzi, sub coordonarea prim-ministrului Ilie Bolojan și a ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, stadiul realizării reformelor și investițiilor incluse în cererile de plată, problemele întâmpinate și soluții pentru remedierea acestora.
Este vorba despre aspectele restante aferente cererilor de plată 3 și 4, transmise de Guvern Comisiei Europene, precum și despre cele referitoare la cererile de plată 5 și 6, care urmează să fie transmise în perioada următoare.
”Dacă anul trecut am crescut absorbția din PNRR de la aproximativ 4 miliarde de euro la peste 10,5 miliarde de euro, în următoarele șase luni trebuie să trecem la un ritm și mai intens pentru a dubla această sumă. Fac apel la fiecare minister ca până la sfârșitul săptămânii să transmită MIPE informații actualizate privind progresele făcute și un calendar al activităților pe care le are în vedere pentru a avea un status cât mai actual al implementării”, a afirmat ministrul Dragoș Pîslaru.
Fondurile necesare pentru contribuția României la proiectele PNRR sunt și vor fi în continuare asigurate.
Secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Florin Zaharia, a menționat că prin bugetul pentru anul 2026 vor trebui asigurate sume cu până la 70% mai mari decât anul trecut, astfel încât sumele totale aferente PNRR vor ajunge la aproximativ 73 de miliarde de lei, aici vorbim inclusiv de co-finantari și alte cheltuieli neeligibile.
Autoritățile publice locale vor avea cele mai mari bugete din istorie, ceea ce le va permite să se concentreze pe implementarea proiectelor din PNRR, a adăugat reprezentantul Ministerului Finanțelor.
La reuniune au participat, alături de prim-ministrul Ilie Bolojan și ministrul Dragoș Pîslaru, vicepremierii Oana Gheorghiu și Marian Neacșu, miniștri și secretari de stat de la ministerele care au calitatea de coordonatori de reforme și investiții, membrii și invitații permanenți din cadrul Comitetului Interministerial de Coordonare PNRR.
Anul acesta România va mai transmite două cereri de plată din PNRR
România are un număr total de șase cereri de plată, iar ultimele două cereri de plată (5 și 6) vor fi transmise în anul 2026, cererea de plată finală având ca termen maxim de transmitere data de 30 septembrie 2026.
Cererea de plată nr. 5 va conține un număr de 28 ținte și jaloane aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă, iar cererea de plată 6 va avea un număr de 151 ținte și jaloane ce corespund atât componentei de asistență financiară nerambursabile cât și celei rambursabile.
Până în prezent, România a depășit peste jumătate din valoarea totală PNRR, respectiv 50,08%.
Astfel, țara noastră a primit în total suma de 10.722.201.578 euro (din care 6.402.360.157 euro pentru componenta de asistență financiară nerambursabilă și 4.319.841.421 euro pentru componenta de asistență financiară rambursabilă), sumă care include pre-finanțarea și sumele încasate pentru Cererea de plată nr. 1, pentru Cererea de plată nr. 2, și parțial pentru Cererea de plată nr. 3.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


