Investitorii ar putea obține mai rapid deciziile de mediu, după ce Guvernul României a lansat în consultare publică un proiect de Ordonanță de Urgență care reduce semnificativ termenele de analiză și introduce un sistem informatic național pentru gestionarea datelor de mediu.
Actul normativ privind simplificarea procedurilor administrative pentru investitori include un capitol important dedicat măsurilor propuse de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Acestea vizează eficientizarea procedurilor de evaluare a impactului asupra mediului prin reducerea termenelor și modernizarea proceselor administrative.
„Reducem termenele acolo unde există spațiu real de eficientizare, dar nu reducem standardele de mediu. Din contră, digitalizarea și clarificarea etapelor procedurale ne permit să avem procese mai rapide, mai transparente și mai predictibile pentru investitori, menținând integral exigențele de protecție a mediului. Este un pas necesar pentru modernizarea administrației de mediu”, a declarat ministra mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu.
Potrivit proiectului, timpul maxim alocat pentru luarea deciziei în cadrul celor două etape din procedura de evaluare a impactului asupra mediului – etapa de evaluare inițială și etapa de încadrare – se reduce cu 40 de zile. Termenele eficientizate au fost discutate cu reprezentanții Comisia Europeană.
Concret, termenul pentru analiza inițială scade de la 15 la 10 zile.
Termenul pentru formularea punctului de vedere în etapa de încadrare se reduce de la 20 la 15 zile, iar termenul maxim pentru luarea deciziei de încadrare scade de la 90 la 60 de zile.
Servicii de dirigentie de santier si supervizare, de 10 mil euro, in curs de atribuire
În paralel, proiectul introduce dezvoltarea unui nou sistem informatic național pentru evidența și raportarea datelor și informațiilor de mediu, gestionat de ANMAP.
Platforma va permite gestionarea digitală a fluxurilor de date, creșterea trasabilității procedurilor, standardizarea raportărilor și reducerea birocrației pentru operatorii economici.
Noul sistem va contribui la îmbunătățirea calității datelor de mediu și la o monitorizare mai eficientă a obligațiilor de conformare, în timp ce procedurile administrative vor deveni mai rapide, mai transparente și mai predictibile pentru investitori.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025


