Oferte locuri de munca top

Auditori energetici: O noua sesiune de atestare in aceasta primavara

O nouă sesiune de examen pentru atestarea auditorilor energetici pentru clădiri va fi organizată de Ministerul Dezvoltării.

„Fără un număr adecvat de auditori atestați, nu pot fi auditate clădirile – blocuri de locuințe, dar și spitale sau școli – care necesită lucrări de eficientizare energetică”, a declarat ministrul Cseke Attila.

România se confruntă cu un deficit de auditori energetici, a subliniat ministrul.

De exemplu, în județul Ialomița, sunt patru auditori atestați pentru blocuri de locuințe și doar un auditor pentru alte tipuri de clădiri (spitale, școli, clădiri publice), pentru care Ministerul Dezvoltării derulează programe de finanțare, inclusiv din fonduri europene.

În județul Giurgiu, există un singur auditor atestat pentru blocuri de locuințe și doi auditori pentru alte tipuri de clădiri.

Deficitul se regăsește și în județele Alba, Bistrița-Năsăud, Călărași și Sălaj, a mai explicat ministrul.

Modificările recente ale metodologiei de calcul și legislației naționale și europene privind performanța energetică a clădirilor au făcut necesară actualizarea procesului de atestare.

Suspendarea temporară a examenului a permis specialiștilor să studieze noile reguli înainte de susținerea examenului de atestare.

Spatii noi pentru productia de confectii metalice

La ultima sesiune din 2021, dintre cei 148 de candidați programați, 109 au promovat examenul, primind certificate de atestare și legitimații pentru auditori energetici gradul I și II.

Înscrierile pentru noua sesiune se vor face prin intermediul platformei digitale a Ministerului Dezvoltării.

Calendarul anunțat de minister prevede publicarea anunțului privind deschiderea înscrierilor și calendarul examenului în prima parte a lunii martie.

Verificarea eligibilității candidaților până la jumătatea lunii aprilie.

Publicarea listei candidaților eligibili în a doua jumătate a lunii aprilie, urmată de organizarea examenului de atestare după 15 zile calendaristice.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2025

Revista Arena Constructiilor noiembrie-decembrie 2025


Etichete:
Sus