Oferte locuri de munca top

Brasov: Credit de 200 mil lei pentru modernizarea drumurilor judetene

Contractarea unui credit de 200 milioane lei, destinat cofinanțării proiectului european de modernizare a unor drumuri județene, a fost aprobată, după cum a anunțat Adrian Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.

Este vorba de drumurile județene DJ103B (Săcele – Tărlungeni – Budila – Teliu – limită de jud. Covasna), DJ103A, DJ112A (Hărman – Bod – Hălchiu – Codlea – Vulcan) și DJ112B (Cristian – Vulcan).

În momentul de faţă sunt în pregătire procedurile de achiziție publică pentru execuția lucrărilor și pentru celelalte servicii necesare implementării proiectului.

În cadrul acestui proiect vor fi modernizați și reabilitați peste 53 km de drumuri județene.

Valoarea totală a proiectului este de 526,77 milioane de lei, din care cofinanțarea din fonduri europene prin Programului Regional Centru 2021-2027 înseamnă 247,99 milioane de lei.

Termenul-limită pentru implementarea obiectivului este 31 decembrie 2029.

Tronsoanele cuprinse în proiect străbat localităţile Teliu, Budila, Tărlungeni, Hărman, Bod, Colonia Bod, Hălchiu, Codlea, Râşnov, Vulcan, asigură conectivitatea cu localităţile Săcele şi Cristian, facilitând legătura între drumurile naţionale DN1A, DN10, DN11, DN13, DN1 şi DN73A.

TOPUL DRUMARILOR – Primele 100 de firme de drumuri si autostrazi

De asemenea, consilierii județeni au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru următoarele obiective finanțate din bugetul județean:

– „Sistematizare verticală, refacere copertine, refacere împrejmuire, reabilitare iluminat și realizare parcări în incinta curții Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”, cu o valoare totală a investiției de 3.817.708 lei;

– „Pod pe DJ130C la km 0+020”, cu un cost total de 11.594.803 lei, proiect care vizează reconstruirea unui pod peste pârâul Ticuș, situat la limita extravilană a satului Ticușul Nou din comuna Comăna.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/septembrie 2025

Revista Arena Constructiilor octombrie 2025


Etichete:
Sus