Reducerea personalului din administrația publică va fi în pachetul al doilea de măsuri fiscale, pachet pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament.
Acesta este mesajul transmis primarilor de către premierul Ilie Bolojan, după ce au continuat astăzi consultările cu reprezentanții Asociației Comunelor din România,
„Dacă vom continua în această linie a responsabilității față de banul public, șansa să trecem peste această perioadă dificilă este mare”, a declarat prim-ministrul Ilie Bolojan în fața primarilor.
În cadrul discuțiilor au fost analizate măsurile de reducere a cheltuielilor de personal prin diminuarea numărului de posturi din administrația publică locală, reorganizarea structurilor pentru o funcționare mai eficientă, reforma impozitării proprietății și extinderea digitalizării la nivelul primăriilor de comune, pentru creșterea calității serviciilor publice.
Un alt subiect important a vizat prioritizarea și eșalonarea finanțării investițiilor la nivel local. Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a subliniat că niciun proiect început din PNRR nu va fi oprit: „Toate proiectele aflate în lucru din PNRR, cele pentru care s-au deschis șantiere, vor merge mai departe. Informația că PNRR se oprește este falsă. Este adevărat, însă, că proiectele ale căror lucrări nu au fost demarate până acum nu vor primi finanțare din PNRR”.
De asemenea, Cseke Attila a menționat că pentru perioada 2026 – 2028 este avută în vedere o prioritizare a investițiilor și se analizează un mecanism de finanțare prin împrumuturi contractate de antreprenori, ca soluție complementară pentru asigurarea fondurilor publice.
Consultările dintre Guvern și reprezentanții autorităților locale vor continua în perioada următoare. La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat, alături de premierul Ilie Bolojan, vicepremierul Tánczos Barna, ministrul Dezvoltării Cseke Attila și ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole.
Reforma propusă de MDLPA vizează scăderea cheltuielilor publice și eficientizarea aparatului administrativ, în contextul necesității de a gestiona deficitul bugetar excesiv.
Numărul total de posturi din cabinetele demnitarilor, atât la nivel central, cât și local, va fi redus cu 6.060, ceea ce ar însemna economii salariale de 193,9 milioane lei pentru ultimele patru luni din 2025 și 581,7 milioane lei pe parcursul următorului an.
Salariul președintelui Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) nu va putea depăși 90% din indemnizația ministrului dezvoltării – o economie anuală estimată la 190.812 lei brut.
Numărul membrilor consiliilor de administrație de la ANCPI și ANL va fi redus. Astfel, la ANCPI se propune scăderea de la 9 la 5 membri, iar la ANL, de la 5–7 membri la 5. Economia anuală rezultată ar fi de 410.444 lei, potrivit proiectului de lege.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025