Metroul de la Cluj intră oficial în faza subterană. Încep lucrările de construire a puțului de lansare a celor două mașini de forat tuneluri „TBM” (Tunnel Boring Machine), care vor săpa galeriile liniei de metrou. „Cârtițele” vor fi lansate în subteran între stația Teilor și stația Copiilor, după cum a anunțat Emil Boc, primarul municipiului Cluj.
Puțul de lansare va avea dimensiuni de aproximativ 35 de metri lungime, 19 metri lățime și o adâncime de 16-16,5 metri, cu pereți mulați săpați până la aproape 24 de metri. Pe fundul acestui puț va fi turnat radierul – fundația pe care vor fi coborâte, bucată cu bucată, componentele celor două TBM-uri, cea mai grea piesă cântărind circa 120 de tone. Asamblarea utilajelor în subteran este estimată să dureze aproximativ o lună.
În prezent, se lucrează concomitent la pregătirea a șapte stații și la corelarea datelor tehnice necesare pentru toate tronsoanele. Etapele ulterioare presupun realizarea tunelurilor între stații și avansarea etapizată către fiecare nouă secțiune. Potrivit reprezentanților proiectului, spre sfârșitul lunii septembrie se va putea estima cu precizie momentul coborârii TBM-urilor în puț și începerea efectivă a forajului.
În zona punctului de lansare au fost necesare lucrări suplimentare de stabilizare a terenului: dealul din apropiere a fost consolidat cu 94 de piloți forați, de până la 25 de metri adâncime și un metru diametru, acoperiți de un zid de sprijin pentru prevenirea alunecărilor.
Proiectul este finanțat printr-un contract semnat între Primăria Cluj-Napoca și Guvernul României, valabil până în 2031, care prevede trei surse de finanțare: fonduri europene, bugetul național și certificate verzi.
Finanțarea este asigurată în conformitate cu prevederile contractuale, iar avansul prevăzut de lege a fost achitat anul trecut. Alocările bugetare vor fi făcute anual, în funcție de evoluția lucrărilor, sursele europene putând proveni din PNRR, fonduri de coeziune sau alte programe negociate de Guvern cu Comisia Europeană, arată reprezentanții primăriei Cluj -Napoca.
„Nu avem nici o barieră de nicio natură, nici tehnică, nici legală să putem continua lucrările. (…) Noi nu ne-am fi apucat de treabă dacă nu aveam un contract, repet, semnat parafat,”, a transmis primarul Emil Boc.
Proiectul a suferit modificări de calendar la solicitarea Guvernului României, pentru a permite amenajarea unui acces suplimentar la viitorul Spital Regional de Urgență.
Autoritățile locale subliniază că lucrările se desfășoară în graficul propus și că metroul de la Cluj este singurul proiect de acest tip derulat în România după cel din București, fiind considerat soluția optimă de mobilitate pentru orizontul anilor 2030 – 2050 și ulterior.
Contractul pentru proiectarea și execuția lucrărilor de infrastructură pentru Magistrala 1 a metroului din Cluj a fost semnat pe 22 mai 2023 cu asocierea Gülermak Ağır Sanayi İnşaat ve Taahhüt A.Ş. (lider), Arcada Company, Gülermak Spółka z Ograniczoną Odpowiedzialnością, S.C. Alstom Transport S.A.
Valoarea contractului semnat este de peste 9,05 miliarde lei fără TVA. Contractul are ca obiect proiectarea și execuția lucrărilor de infrastructură (structură, cale de rulare, finisaje, instalații), precum și automatizarea traficului și racordarea la alimentarea cu energie electrică. Durata totală este de 8 ani.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025