Un număr de 33 noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost semnate recent de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Acestea au o valoare totală de 443,19 milioane de lei.
Proiectele au în vedere înființarea sau modernizarea unor sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale, modernizarea infrastructurii rutiere, precum și înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a rețelelor de canalizare menajeră și a stațiilor de epurare a apelor uzate.
Cele mai mari contracte sunt:
– Construirea rețelei inteligente de distribuție gaze naturale în comunele Berchișești, Drăgoiești și Ciprian Porumbescu, județul Suceava – 82,56 milioane lei;
– Modernizare infrastructură rutieră de drum județean DJ 205 H dintre localitățile Domneşti Târg – Domneşti Sat – Pufeşti- Ciorani – Călimăneşti – Pădureni – E85 (DN2), judeţul Vrancea – 68,32 milioane lei;
– Înființare rețea canalizare în comuna Gemenele, județul Brăila – 29,3 milioane lei;
– Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficientă în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final în comuna Viile Satu Mare cu localitățile aparținătoare Viile Satu Mare și Cionchești, județul Satu Mare – 20,45 milioane lei;
– Dezvoltare rețea inteligentă de distribuție a gazelor naturale în comuna Dumbrăveni, județul Suceava – 19 milioane lei.
Ministrul Dezvoltării a subliniat că, până în prezent, prin acest program au fost semnate 4.372 de contracte de finanțare, în valoare totală de 51,75 miliarde de lei.
”Aceste investiții sunt menite să asigure o infrastructură edilitară de bază în localitățile din România”, a precizat Cseke Attila.
Descărcați aici
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2025