Un număr de 19 noi contracte de finanțare în cadrul Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” au fost semnate de către ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.
Valoarea totală a acestora este de 212,79 milioane de lei, iar cel mai mare contract are valoarea de aproape 35% din total.
Proiectele vizează modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, a stațiilor de epurare, a rețelelor de canalizare menajeră și a sistemelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.
Cele mai mari contracte sunt:
– Înființare rețea inteligentă de distribuție gaze naturale în ADI Siret Gaz – comunele Tamași, Buhoci și Gioseni, județul Bacău – 73,39 milioane de lei;
– Asfaltare străzi în comuna Jilavele, județul Ialomița – 14 milioane de lei;
– Modernizare străzi de interes local în comuna Culciu și satele aparținătoare, comuna Culciu, județul Satu Mare-Etapa 1 – 13,6 milioane de lei;
– Înființare sistem de alimentare cu apă și inființare sistem de canalizare al apelor uzate în localitățile Nicșeni și Dorobanți, comuna Nicșeni, județul Botoșani – 13,5 milioane de lei.
Ministrul Dezvoltării a subliniat că, până în prezent, prin acest program au fost semnate 4.149 de contracte de finanțare, în valoare totală de 49,33 miliarde lei.
”Programul Național de Investiții«Anghel Saligny» a fost creat pentru a asigura infrastructura de bază pentru servicii publice esențiale precum conectarea gospodăriilor la rețelele de apă, canalizare și gaz, dar și pentru modernizarea infrastructurii de drumuri și poduri. Derulăm în prezent lucrări de dezvoltare în valoare de aproape 50 de miliarde de lei”, a precizat ministrul Devoltării, Cseke Attila.
Descărcați aici
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024