Proprietarii și dezvoltatorii din București își găsesc mai repede decât cei din marile municipii cumpărători pentru locuințele pe care le oferă spre vânzare. Ei au avut nevoie, în medie, de 49 de zile pentru a identifica cumpărătorii potriviți. Acesta este cel mai scurt interval de timp înregistrat în principalele centre regionale din țară monitorizate de Imobiliare.ro.
În primele trei luni, proprietarii aveau nevoie de 51 de zile pentru identificarea cumpărătorilor.
Marja de negociere, care reprezintă diferența dintre ultimul preț de listare și prețul declarat de tranzacționare, a fost în trimestrul III de 4%.
Apartamentele din Brașov se scumpesc din cauza închirierilor pe termen scurt
Pe piața din Brașov cererea se menține la un nivel ridicat, fiind susținută inclusiv de micii investitori care fac achiziții cu scopul închirierii ulterioare a locuințelor în regim hotelier, iar prețurile cresc în ritm alert, cu 17% într-un an.
Numărul tot mai mic de proprietăți disponibile îi determină pe cumpărători să ia decizii rapide.
Astfel, pe plan local se înregistrează a doua cea mai scurtă perioadă medie în piață, de 51 de zile. La începutul anului, deci durata de timp dintre momentul listării și cel al retragerii din portal, era de 61 de zile.
Marja de negociere s-a menținut, în schimb, în mare parte constantă și a rămas cea mai mică înregistrată în cele șase centre regionale din țară monitorizate în cadrul raportului, fiind de doar 2,5%.
Iași: oferta s-a restrâns
Proprietarii și dezvoltatorii din Iași au nevoie, în medie, de 60 de zile pentru a găsi cumpărători pentru apartamentele scoase la vânzare.
Perioada de timp necesară identificării acestora a scăzut considerabil față de începutul anului 2024. Atunci, aceștia aveau nevoie de două săptămâni în plus pentru a-și vinde apartamentele.
Oferta s-a contractat puternic la nivel local. Dacă în trimestrul I se căutau cumpărători pentru 7.400 de locuințe, în trimestrul III existau în piață doar 5.800 de locuințe.
Prețurile sunt negociate mai mult decât în primele luni ale acestui an.
Marja de negociere a crescut de la 2,4% la 3,1%.
Cluj-Napoca: Perioada de vânzare a scăzut cel mai mult
Apartamentele din Cluj-Napoca petreceau, la începutul acestui an, cel mai mult timp în piață. Proprietarii și dezvoltatorii aveau nevoie de aproape trei luni pentru identificarea cumpărătorilor.
Pe parcursul trimestrului trecut, pe plan local s-a înregistrat cea mai puternică scădere a perioadei medii de vânzare, cumpărătorii ajungând să fie identificați, în medie, în 61 de zile.
Marja de negociere a crescut ușor față de începutul acestui an și a ajuns să fie aproape similară cu cea din Capitală, mai exact de 3,9%.
Prețurile se mențin, însă, la cel mai înalt nivel. Pentru apartamentele scoase la vânzare se solicită, în medie, suma de 2.780 euro/mp util, mai mult cu 11% decât acum un an.
Prețul practicat este, astfel, cu 67% mai mare decât cel de pe piața bucureșteană și cu 45% peste cel din Brașov.
Mai mult, chiar și în cele mai ieftine zone ale orașului cumpărătorii achită peste 2.000 de euro/mp util.
Constanța: Proprietarii negociază mai puțin prețurile decât cei din alte mari orașe
Perioada medie necesară vânzătorilor de locuințe din Constanța pentru identificarea cumpărătorilor a scăzut semnificativ în trimestrul III față de începutul lui 2024.
Dacă în primele trei luni ale acestui an aceștia aveau nevoie, în medie, de 85 de zile pentru a vinde un apartament, în intervalul iulie-septembrie durata de timp petrecută de apartamente în piață a fost de 64 de zile.
Chiar și în aceste condiții, durata de timp necesară vânzării unui apartament este în Constanța a doua cea mai îndelungată înregistrată în rândul marilor orașe din țară monitorizare de Imobiliare.ro.
Marja de negociere practicată pe piața rezidențială de la malul Mării Negre a scăzut de la 4,2% în trimestrul I la 3,6% în trimestrul III.
Oferta devine constant și mai limitată. În urmă cu un an existau cu 13% mai multe proprietăți în piață.
Timișoara: proprietarii sunt mai dispuși să negocieze prețul
În Banat este întâlnită o excepție la tendința generală înregistrată în marile orașe ale țării.
Perioada medie petrecută de apartamente în piață a crescut în Timișoara față de începutul acestui an cu circa două săptămâni și a ajuns la 65 de zile.
Acest lucru poate fi o consecință a faptului că pe plan local au fost anunțate în ultimele luni proiecte rezidențiale noi, iar potențialii cumpărători încă analizează și compară propunerile dezvoltatorilor înainte de a lua o decizie finală.
Doar pe segmentul nou al pieței au existat, în trimestrul III, circa 1.700 de locuințe la vânzare, mai multe cu 31% decât în perioada similară a anului trecut.
Aceasta este a treia cea mai variată ofertă de locuințe noi disponibilă cumpărătorilor din marile orașe, după cea din București și cea din Iași.
Marja de negociere înregistrată în Timișoara, de 4,4%, este cea mai mare din principalele centre regionale din România. La începutul acestui an aceasta era de 3,5%.
“Semnele de stabilitate, în special scăderea indicelui inflației şi stabilizarea dobânzilor, au dat un imbold cumpărătorilor, astfel încât nu doar că avem un interes major pentru piața rezidențială, ci vorbim de o cerere foarte activă. Timpul de căutare scade. În condițiile unei oferte limitate, avem o presiune pe preț. Totuşi, în continuare ne aflăm într-o perioadă propice pentru achiziții. Atât în Bucureşti, cât şi în majoritatea centrelor urbane locuințele rămân accesibile”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2024